externe

Brazilia sprijina „politica unei singure China” a Beijingului. Ministrul de externe Wang Yi se afla intr-un turneu in Africa, Brazilia si Jamaica

Ministrul chinez de externe Wang Yi a salutat, vineri, sprijinul Braziliei pentru politica „O singura China” a Beijingului, care afirma ca Taiwanul este o parte inseparabila a Chinei, o miscare care intareste legaturile bilaterale cu cea mai mare tara din America de Sud, potrivit Reuters.

Wang s-a intalnit cu omologul sau brazilian Mauro Vieira la Brasilia, unde au discutat despre conflictele din Ucraina si Gaza si despre cum pot fi rezolvate, a spus Vieira, ministrul chinez de externe afirmand ca cei doi parteneri comerciali trebuie sa construiasca un nivel mai strans de incredere.

Relatiile dintre China si Brazilia au fost tulburate in timpul guvernului de extrema dreapta al fostului presedinte Jair Bolsonaro si s-au imbunatatit sub succesorul sau de stanga, presedintele Luiz Inacio Lula da Silva.

Wang, care se va intalni vineri mai tarziu cu Lula in nord-estul Braziliei, a declarat ca cele doua tari, ambele membre ale grupului BRICS al economiilor emergente, trebuie sa lucreze impreuna pentru a construi o lume multipolara bazata pe pace si securitate.

Wang si Vieira au semnat un acord care prelungeste valabilitatea vizelor de la cinci la 10 ani, menit sa stimuleze calatoriile de afaceri si turismul.
Wang, aflat intr-un turneu al natiunilor africane, Brazilia si Jamaica, a fost la Brasilia pentru doua zile de intalniri.

Vineri dupa-amiaza, in drum spre Jamaica, el se va opri in orasul Fortaleza, din nord-estul Braziliei, pentru a-l intalni pe Lula la o baza a fortelor aeriene.

Lula calatoreste in prezent in nord-estul Braziliei, principalul sau bastion politic, in asteptarea alegerilor municipale din acest an.

Pozitia Braziliei fata de Taiwan a fost stabilita in aprilie intr-o declaratie a Ministerului de Externe care exprima „sprijinul ferm al Braziliei pentru Principiul O singura China”, „Taiwanul fiind o parte inseparabila a teritoriului chinez”.

China este cea mai mare piata de export a Braziliei, in principal pentru soia si minereu de fier. Companiile chineze planuiesc sa-si mareasca investitiile in Brazilia, in transportul de energie, petrol si vehicule electrice, au declarat oamenii de afaceri la o intalnire Brazilia-China de saptamana trecuta la Shenzhen.

Marcos Caramuru, observator al Chinei si fost ambasador brazilian la Beijing, a declarat ca exista un interes din ce in ce mai mare al companiilor chineze pentru investitiile in vehicule electrice si in infrastructura din Brazilia, precum si noi investitii in zone in care China investeste de ceva vreme, cum ar fi precum sectorul energiei electrice si comertul electronic.

„Lula in calitate de presedinte a contribuit la cresterea nivelului de incredere reciproca in relatiile dintre Brazilia si China”, a spus Caramuru.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Recent Posts

Coruptie la Bacau. Un functionar a lesinat cand a vazut mascatii, el tocmai incasa o spaga de 4.000 de euro

Un angajat al Primariei Bacau a fost prins in flagrant in timp ce incasa o…

3 ore ago

Medvedev ameninta ca Marea Britanie va primi un raspuns cu „munitie speciala”: „Un anumit domn Cameron a cerut ca lupta cu Putin sa fie pana la capat”

Fostul presedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat vineri tarile Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)…

O oră ago

Cei trei criminali de la Hotel Belmont, eliberati din arestul preventiv. Curtea de Apel Ploiesti a decis sa ii trimita in arest la domiciliu

Cei trei barbati inculpati in cazul omorului care a avut loc in februarie la un…

4 ore ago

Suedia, dispusa sa accepte arme nucleare pe teritoriul ei in caz de razboi. Polonia a anuntat deja ca si ea doreste sa primeasca arme nucleare

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson s-a declarat luni deschis desfasurarii de arme nucleare in Suedia pe…

3 ore ago

Lavrov: „Rusia este pregatita daca Occidentul vrea sa lupte pentru Ucraina”

Daca Occidentul doreste sa lupte pentru Ucraina pe campul de lupta, Rusia este pregatita pentru…

3 ore ago