Premierul Ilie Bolojan a susținut miercuri seară o conferință de presă.
Principalele declarații:
– Suntem la finalul unor măsuri de ajustare bugetară care au însemnat o perioadă dificilă pentru mulți români, au însemnat o contracție economică. Închidem aceste măsuri, de acum vom lucra la măsuri care să ducă la relansare economică, un stat mai eficient, servicii publice mai bune, corectând nedreptățile și creând condiții pentru dezvoltare.
– Lucrăm la câteva priorități: pregătirea bugetului. Ținta de deficit este de 6,2%, iar inflația să fie la 4% la finalul anului.
– Săptămâna viitoare finalizăm discuțiile pe buget, iar în jur de 20 februarie îl trimitem la Parlament. În programul PNRR avem de absorbit 10 miliarde de euro până în luna august.
– În paralel cu pregătirea bugetului, se lucrează la pachetul pe reforma administrației. Suntem în situația în care a intrat în circuitul de avizare și ar trebui adoptat săptămâna viitoare. Recomandarea Ministerului Justiției este să angajăm răspunderea Guvernului
– Acest pachet va fi completat de proiectul privind interdicția cumulului pensie – salariu. Intră de săptămâna viitoare
– Al doilea pachet e cel de relansare economică, mâine va fi în primă lectură la ședința de guvern. După ședință va fi prezentat public de ministrul Finanțelor, iar vineri va fi prezentat în Consiliul Tripartit.
– Pachetul conține credite fiscale pentru companii, sprijin pentru investițiile mari, pentru zonele cu deficite comerciale, pentru stimularea exporturile, scheme de garanții penprin Banca de Investiții.
– Trebuie să avem predictibilitate în măsurile fiscale, să avem stabilitate politică, să avansăm în absorbția de fonduri europene.
– Avem pregătite, și veți vedea de luni, trei proiecte de ordonanță privind simplificarea în domenii care ar susține companiile pentru autorizare. Unul vizează simplificarea obținerii avizelor de mediu, unde termenele vor fi scurtate substanțial, de la 90 la 60 de zile. Al doilea proiect este legat de simplificarea obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu, în maxim 30 de zile. Al treilea este legat de simplificarea avizelor investițiilor mari. Pe de o parte, tarifele se reduc la jumătate, termenele de înjumătățesc, iar pragul de 2 milioane de euro este ridicat la 5 milioane de euro pentru obținerea acestui aviz
– Vom pune presiune pe Hidroelectrica să își crească capacitățile de stocare. Ar trebui să aibă capacități de 500 megawați, au întârzieri deja. Aceste capacități de stocare ar însemna prețuri mai mici pentru consumatori.
– Anul acesta trebuie să terminăm două proiecte importante pe gaz. Unul e centrala de la Mintia, al doilea – Iernut. Ambele echilibrează sistemul, asigură sistemul după închiderea centralelor pe cărbune.
– Un alt aspect este salvarea combinatului Liberty Galați, pe care ne propunem să îl declarăm obiectiv de importanță strategică și să putem demara o licitație internațională pentru achiziționarea lui. Așa vom putea asigura plata oamenilor.
– Plafonarea administrativă a prețului la gaz. Trebuie să facem pași pentru a elimina plafonarea, dar trebuie să protejăm și cetățenii României. Fiind un an greu este normal să luăm aceste măsuri, dat fiind că din 2027 vom avea noi resurse de gaze ceea ce ar trebui să ducă la o scădere a prețului gazelor. Asta înseamnă că anul 2027 ar fi un an mai potrivit pentru a face liberalizarea.
– Între 1 aprilie 2026 și 31 martie 2027 să existe o perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici. Asta înseamnă că prețul va rămâne stabil pe tot parcursul anului. Prețul la gaz va fi administrat pentru toți consumatorii casnici. Pentru celelalte activități nu va mai exista plafon. Așa protejăm populația și eliminăm problemele din anii trecuți când schemele de plafonare au permis unor traderi să determine creșterea prețului, iar statul mai are și acum datorii
– În ce privește absorbția de fonduri UE, va fi un vârf anul acesta, dar pentru asta e important să respectăm jaloanele. Unul e legat de pensiile magistraților, avem o reținere de aproape 230 de milioane de euro. Din discuțiile cu Comisia Europeană de săptămâna trecută, Comisia consideră ca acest jalon nu este îndeplinit. Mâine voi informa CCR asupra consecințelor amânării unor decizii. Au fost amânări în cascadă. Dacă nu se va lua o decizie, probabilitatea să pierdem acești bani este foarte mare
”Acest pachet nu a fost discutat în coaliție și la nivel guvernamental. Personal, cred că atunci când avem posibilitate trebuie să ajutăm românii vulnerabili. Cred că putem ajuta pensionarii în perioada imediat următoare. Trebuie însă să înțelegem că orice propunere de facilități trebuie să se sprijine pe sume de bani și să știm de unde vin acești bani. Orice măsură care generează cheltuieli, sunt convins că vom clarifica în zilele următoare aceste chestiuni. Cred că e bine ca propunerile să fie discutate inițial în coaliție. Nu sună sub nicio formă bine ca într-o coaliție partidele să disoneze în acțiuni, pentru că dă o senzație de disfuncționalitate”.