BREAKING CCR da dreptate PSD in cazul numirilor „ilegale” de la TVR si Radio. Ciolacu explodeaza de bucurie

politica

CCR a admis in unanimitate sesizarea PSD privind noile numiri de la TVR si Radioul Public dupa demiterea celor doi sefi, Doina Gradea si Georgica Severin, a anuntat joi Marcel Ciolacu.

„Petrecerea s-a terminat! Plecati acasa! Cu tot cu expertii vostri in vrajitorie! CCR – in unanimitate, a dat dreptate astazi PSD pe sesizarea privind numirile ilegale de la TVR si Radio!

Nu ne oprim aici! Vom lupta in continuarea impotriva acestei puteri abuzive care incearca prin mijloace antidemocratice sa isi subordoneze politic toate institutiile statului!

Astazi, depunem sesizarea la CCR privind revocarea Avocatului Poporului. Demersul stalinist al PNL-USR-UDMR trebuie sa ajunga la cosul de gunoi al istoriei!

In plus, vom trimite adrese catre Comisia Europeana, Comisia de la Venetia si toate celelalte organismele internationale prin care vom semnala atacul acestei Coalitii TOXICE asupra statului de drept!”, a anuntat Ciolacu.

Comunicatul CCR

1. A admis sesizarea formulata de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat si a constatat ca este neconstitutionala Hotararea Parlamentului Romaniei nr.32/2021 privind numirea directorului general interimar al Societatii Romane de Radiodifuziune;

2. A admis sesizarea formulata de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat si a constatat ca este neconstitutionala Hotararea Parlamentului Romanieinr.31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societatii Romane de Televiziune.

Pentru pronuntarea acestor solutii, Curtea a constatat ca cele doua hotarari ale Parlamentului au fost adoptate cu incalcarea principiului constitutional care consacra caracterul obligatoriu al respectarii legilor, prevazut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentala. Astfel, au fost nesocotite prevederile art.19 si 20 din Legea nr.41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, intrucat Parlamentul a invocat aplicabilitatea art.21 alin.(1) si (3) din aceeasi lege, fara a fi intrunita conditia din ipoteza normativa a acestui text legal, respectiv situatia speciala a situatiei tranzitorii dintre doua legislaturi parlamentare, in care este permisa numirea unui director general interimar al Societatii Romane de Radiodifuziune, respectiv al Societatii Romane de Televiziune.

PSD a sesizat, acum o luna, Curtea Constitutionala cu privire la numirea directorilor generali interimari ai SRTv si SRR de catre Parlament. Parlamentul a votat pe 11 mai, numirea Ramonei Saseanu in functia de director general interimar al Societatii Romane de Televiziune, pentru o perioada de sase luni, si a lui Liviu Popescu in pozitia de director general interimar al Societatii Romane de Radiodifuziune, tot pentru un interval de sase luni.

PSD sustine ca „singura prevedere legala aplicabila situatiei din data de 11 mai 2021 ar fi fost incadrarea in art. 46 alin (7), intrucat au fost respinse de catre plenul reunit al Parlamentului rapoartele de activitate si de executie bugetara, fiind necesara, ulterior, declansarea procedurii de numire a unui nou Consiliu de Administratie a Societatii Romane de Televiziune, fara a avea posibilitatea conferita de textul legal de a numi un director general interimar de catre plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului. Nimic nu a impiedicat majoritatea ca, in cadrul unui Birou permanent reunit sa declanseze aceasta procedura, cu atat mai mult cu cat cvorumul de sedinta a fost indeplinit. In schimb, a fost numit un director general interimar prin interpretarea gresita a legii si incalcarea acesteia, intrucat nici una din cele trei articole enuntate mai sus nu se poate aplica in speta de fata. Daca legiuitorul ar fi dorit sa mai introduca si alte situatii, care sa duca la numirea unui director general interimar de catre plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului, atunci acestea trebuiau prevazute in mod expres in textul legii”.

PSD invoca acelasi argument si in sesizarea formulata la Curtea Constitutionala referitoare la hotararea Parlamentului privind numirea directorului general interimar al Societatii Romane de Radiodifuziune.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: