politica

BREAKING Dragnea iese din puscarie, Tribunalul Giurgiu i-a acceptat cererea. Dragnea va fi liber chiar azi

Tribunalul Giurgiu a decis joi sa accepte cererea de eliberare conditionata depusa de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare in dosarul angajarilor fictive de la DGASPC Teleorman.

„Iata ca am gasit niste judecatori care astazi au judecat dupa masura legii”, a declarat avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu.

Completul de judecata a fost format din Adriana Pencea, presedintele Tribunalului Giurgiu si judecatorul Andrei Buliga.

In luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecatoriei Sectorului 5 sa fie eliberat mai devreme din penitenciar, sustinand ca a indeplinit fractia necesara de 2/3 din pedeapsa, „este disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, pe tot parcursul executarii pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat in repetate randuri si fiind staruitor in munca – atat cat i s-a permis sa munceasca, a participat la activitati culturale si la cursuri educationale, a primit recompense si credite”.

Conform actelor depuse in instanta, Dragnea s-a plans ca persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la munca, ceea ce a condus „la izolarea sa in camera de detentie pentru mai mult de 8 luni (din cand in cand avand acces afara o ora sau doua seara) si la agravarea starii sale de sanatate, care nu a putut fi remediata in sistem de detentie”.

De asemenea, Dragnea a reclamat faptul ca a fost tinut zilnic in camera de detentie 23 ore din 24 si „in mod surprinzator a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2”.

In plus, spunea fostul lider al PSD, dreptul sau la sanatate a fost incalcat intrucat i-a fost refuzat, in mod sistematic, accesul la investigatii de specialitate si tratament adecvat, desi penitenciarul a fost informat inca de la inceput despre afectiunile de care suferea.

Pe 27 aprilie, Judecatoria Sectorului 5 i-a respins insa cererea de eliberare conditionata, Dragnea a facut contestatie, respinsa de Tribunalul Bucuresti pe 27 mai.

In motivarea deciziei de la Tribunalul Bucuresti, se arata ca „instanta a apreciat ca, din analiza coroborata a situatiei personale a petentului, nu si-a format convingerea ca acesta a dat dovezi temeinice de indreptare”.

In paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucuresti in care solicita stramutarea de la Tribunalul Bucuresti la un alt tribunal din tara a procesului privind eliberarea sa conditionata din inchisoare. El sustinea ca judecatorii de la Tribunalul Bucuresti nu pot fi impartiali in judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petitie fata de modificarea Legilor Justitiei, pe vremea guvernarii PSD.

Desi decizia Tribunalului Bucuresti era una definitiva, Curtea de Apel Bucuresti a desfiintat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.

La Tribunalul Giurgiu dosarul a fost repartizat judecatoarei Ana Lazar, insa aceasta a facut cerere de abtinere, fiind inlocuita cu un alt magistrat.

Liviu Dragnea se afla in penitenciar din 27 mai 2019, cand a fost condamnat definitiv de Instanta suprema la 3 ani si 6 luni de inchisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentand mai multe procese, pe motiv ca nu este lasat sa munceasca in atelierul auto al inchisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la munca, dupa ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, in prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Ulterior, Dragnea a castigat mai multe procese cu penitenciarul, instantele stabilind ca i s-au incalcat mai multe drepturi, printre care dreptul la munca si la ingrijire medicala.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Portugalia nu mai este o problema pentru Europa. Ce poate invata Romania de la o tara care a cunoscut si ea un exod masiv al tinerilor

La zece ani de la plecarea "barbatilor in negru" - managerii internationali ai Comisiei Europene,…

8 ore ago

Primarul Vlad Oprea, declaratii halucinante: „Locuim trei familii in casa de 1.000 mp: eu, mama si o verisoara”. Nu mai stie cate locuinte are pe numele lui

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a facut declaratii halucinante, luni seara, la Realitatea Plus, incercand…

5 ore ago

Un sofer roman de tir a murit in Belgia dupa ce un capac de canal aruncat de pe un pod a intrat prin parbriz. Cinci belgieni au fost retinuti

Cinci belgieni, dintre care doi minori, au fost arestati si urmeaza sa ajunga in fata…

5 ore ago

Japonia isi protejeaza frumusetile naturii. Cei care doresc sa urce pe Muntele Fuji vor trebui sa se inregistreze in avans

Prefectura Yamanashi din centrul Japoniei a anuntat lansarea unui sistem online care va reglementa numarul…

5 ore ago

Memoriile Angelei Merkel vor fi publicate in noiembrie. Ea este acuzata acum de „greseli fatale” in relatia cu Rusia

Angela Merkel isi va lansa, pe 26 noiembrie, mult asteptatul volum de memorii cu titlul…

6 ore ago