Florin Roman cere PSD-ului un „armistitiu” pentru 6 luni: „Cei mai buni specialisti i-au dat PNL si PSD pe functii ministeriale”

politica

Vicepresedintele PNL, Florin Roman, a declarat miercuri seara ca isi doreste un „armistitiu” cu PSD astfel incat un nou guvern format de PNL sa aiba „puteri depline timp de 6 luni de zile”.

”Eu cred ca politicienii, indiferent din ce partid sunt, trebuie sa asculte vocea oamenilor, iar oamenii sunt satui de criza politica, iar pe fondul unei pandemii extrem de agresive si a problemelor legat de intrarea in iarna cu facturile majorate la utilitati, oamenii asteapta de la clasa politica foarte multa responsabilitate, lasarea orgoliilor deoparte si un guvern cu puteri depline”, a declarat Roman la TVR, in emisiunea lui Ionut Cristache.

„Deci se poate si cu PSD guvern?”, a fost intrebat Roman.

„Cu oricine doreste sa se puna in slujba acestei tari atunci cand tara are nevoie de o clasa politica responsabila. Eu personal m-am saturat de cliseele astea si de orgoliile personale”, a reactionat Roman.

„Vedeti in guvern cu cei de la USR sau cu cei de la PSD, mai probabil?”, a mai fost intrebat Roman.

„Eu vad un Guvern cu oameni responsabili si buni specialisti. Deocamdata, cei mai buni specialisti i-au dat PNL si PSD pe functii ministeriale. Sunt multi aventurieri care spun ca sunt si buni ministri, dar viata reala ne-a aratat altceva”, a raspuns Roman referindu-se la cei din USR.

Roman a vorbit apoi de un „armistitiu” cu PSD cand in emisiune a intrat si Vasile Dincu, presedintele Consiliului National al PSD.

„Eu vorbesc de un armistiu, pentru ca Romania este intr-un razboi: razboi pandemic, razboi economic. Sa fim politicieni responsabili, sa ne gandim si la tara asta, nu numai la procente, este nevoie de un armistitiu, de un guvern cu puteri depline pe 6 luni de zile, sa trecem perioada de iarna, de pandemie, sa tragem primele transe de la PNRR”, a sustinut Roman.

Citeste si: Seful senatorilor PNL, gata de alianta cu PSD: „Este obligatorie o discutie cu PSD, iar paleta de discutii poate porni de la un Guvern minoritar si poate merge pana la un Guvern asumat”

Dincu a reactionat pozitiv.

„Armistiu nu este alianta, asa incat… Despre armistiu  a vorbit si domnul Ciulacu, astazi. Trebuie sa renuntam la discursul politic si sa trecem la discurs tehnic si poate chiar la tehnicieni”, a mai spus Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: