BREAKING Premierul, ministrii si senatorii PNL se autoizoleaza. Orban nu mai merge la Cotroceni

politica

Premierul Ludovic Orban a anuntat, joi, ca se autoizoleaza dupa ce senatorul PNL Vergil Chitac a fost confirmat cu coronavirus. De asemenea, se vor autoizola si toti membrii conducerii PNL.

Senatorul PNL a participat recent la o sedinta a Biroul Politic National al PNL. Orban a confirmat ca a dat mana cu senatorul.

„Toti membrii Biroului Permanent National se vor izola la domiciliu. Toti senatorii din grupul senatorial sunt obligati sa se izoleze, nu asteptam ancheta epidemiologica. Solicitam diagnosticarea rapida. Am solicitat ministrului Sanatatii sa creeze rapid un mecanism de derulare a anchetelor epidemiologice pentru toti colegii nostri. Tuturor colegilor nostri li se vor preleva probe pentru a fi diagnosticati.

Ne punem la dispozitia medicilor epidemiologi.

In ce ma priveste, ma voi izola la Vila Lac 1, unde evident vom avea in continuare toate atributiile exercitate in cele mai bune conditii, ca sa nu fie afectat dispozitivul de lupta impotriva coronavirus. Urmeaza sa vedem unde se vor izola ministrii. Recomand ministrilor sa evite orice fel de contact.

Imediat ce vom avea diagnosticele, ele vor fi facute public”, a declarat Orban.

El a mentionat ca nu va mai merge astazi la Palatul Cotroceni la consultarile pentru desemnarea premierului. „L-am informat pe presedinte imediat ce am primit confirmarea ca domnul senator este infectat. Presedintele va analiza si va decide calea de urmat. E absolut necesara ancheta epidemiologica la nivelul Parlamentului”, a mai spus premierul.

Orban le-a cerut si jurnalistilor care participau la conferinta sa se autoizoleze la domiciliu si sa isi faca teste.

„Nu suntem primul guvern aflat in aceasta situatie. Am anticipat aceasta situatie si am implementat procedura de semnatura electronica de la distanta”, a declarat apoi ministrul Sanatatii, Victor Costache.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: