PSD anunta motiune de cenzura: „Guvernul este condus de un penal, care a facut inchisoare. Transforma Romania intr-o tara penala”

politica

PSD va depune o motiune de cenzura impotriva Guvernului Citu, pentru ca inscrierea acestuia in cursa pentru sefia PNL echivaleaza cu sustinerea „neconditionata” a presedintelui Klaus Iohannis pentru un „penal”, a anuntat, sambata, secretarul general al social-democratilor, Paul Stanescu.

„Cu un condamnat in fruntea Executivului si viitor presedinte de partid, Iohannis si PNL-ul nu mai au dreptul sa vorbeasca despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Citu la presedintia PNL echivaleaza cu sustinerea neconditionata a presedintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Klaus Iohannis, Romania a bifat astfel o premiera internationala ca un Guvern democratic si un partid istoric sa fie conduse de un politician care a facut inchisoare, iar politica oficiala de stat sa devina ‘Doar Penali in functii publice'”, a declarat Stanescu, potrivit unui comunicat de presa.

Citeste si: Ciolacu: „Daca mi se face dosar penal plec de la conducerea PSD”. El are deja dosar penal la DNA privind modul in care a obtinut certificatul de „Luptator cu rol determinant in Revolutia Romana”

El a adaugat ca actualii guvernanti trebuie opriti inainte „de a transforma Romania intr-o tara penala”.

„Penali si mincinosi! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio in frunte, increderea in Executiv este la pamant, astfel incat doua treimi din romani simt directia gresita si se intreaba, firesc, in ale cui buzunare se afla halucinanta crestere economica cu 13%? Pentru toate aceste motive vom depune motiune de cenzura! Trebuie opriti inainte de a transforma cu totul Romania intr-o tara penala, dar liberala!”, a sustinut Paul Stanescu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: