BREAKING Si PSD-istul Sorin Oprescu merge la puscarie. Sentinta definitiva: 10 ani si 8 luni cu executare

politica

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv, vineri, la 10 ani si 8 luni de inchisoare cu executare.

Initial, Tribunalul Bucuresti (instanta de fond) l-a condamnat pe Oprescu, in mai 2019, la 5 ani si 4 luni inchisoare, insa fostul primar a facut recurs.

Sorin Oprescu a fost acuzat de DNA ca a primit, in septembrie 2015, la locuinta sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul sau Bogdan Popa, fost director al Administratiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de coruptie.

Initial, sentinta in dosar ar fi trebuit data in luna aprilie 2021, insa cele doua judecatoare din complet – Daniela Panioglu si Alina Nadia Gulutanu – nu ajuns la un acord, astfel incat a fost cooptat un al treilea judecator prin formarea unui complet de divergenta, iar dezbaterile in proces au fost reluate de la zero.

Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 5 ani si 4 luni de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, constituire a unui grup infractional organizat si abuz in serviciu.

Decizia a fost atacata atat de fostul primar, care a solicitat sa fie achitat, dar si de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsa mai mare.

Alte condamnari date de Tribunalul Bucuresti in dosar: Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti si ulterior al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane) – 13 ani si 4 luni de inchisoare; Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Directiei economice din Primaria Generala) – 3 ani si 4 luni; Florin Supeala (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti) – 4 ani; Claudiu Bengalici (administrator al unei societati comerciale) – 4 ani si 4 luni; Cristian Stanca (fostul sofer al lui Oprescu) – 7 ani si 8 luni; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti) – 2 ani si 4 luni cu suspendare.

Potrivit DNA, in perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat si Sorin Oprescu, a infiintat in administratia locala din Bucuresti un sistem prin care operatorii economici care doreau sa primeasca anumite contracte din partea institutiilor publice aflate in subordinea primarului trebuiau sa remita o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinta sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul sau Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brancovenesti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de coruptie.

Conform DNA, incepand cu finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infractional organizat, constituit de directorul Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop savarsirea de infractiuni de coruptie, mai precis dare si luare de mita, din sume provenite din bugetul municipalitatii bucurestene.

„Initial, structura grupului era simpla si perfect adaptata scopului urmarit, presupunand doar un lider (directorul institutiei publice cu rol de autoritate contractanta, calitate in care dispunea de influenta necesara determinarii castigatorului unei proceduri de achizitii publice, dar si dreptul de a semna acordurile cadru si contractele), conducatori de societati private care doreau sa execute lucrari, precum si o suma de apropiati ai liderului care sa il ajute, prin documente fictive si societati fara activitate, sa obtina in numerar, intr-o forma aparent legala, mita platita de contractorii privati”, sustine DNA.

Ulterior, pe masura ce alte persoane au aderat la grup in vederea obtinerii unor foloase materiale, in paralel cu demersurile liderului in vederea extinderii activitatii pentru marirea mitei, structura si functionalitatea grupului au suferit modificari, culminand la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider, respectiv primarul Capitalei, crearea unui esalon de „secunzi” ai sai (o persoana de incredere si fostul lider), dar si a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte institutii.

„In acelasi context, in cursul anului 2014, inculpatul Sorin Oprescu a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului pe inculpatii Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela si Supeala Florin, persoane obediente fata de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit si el la conducerea Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane si a impus introducerea in grup a inculpatului Stanca Cristian”, mentioneaza DNA.

Conform procurorilor, Stanca a fost angajat si promovat la ACCU la insistentele primarului municipiului Bucuresti in vederea obtinerii unui control mai ridicat asupra deciziilor lui Popa.

Procurorii arata ca Sorin Oprescu, folosindu-se de atributiile de primar al municipiului Bucuresti, a impus functionarilor din cadrul ACCU si Directia de Resurse Umane din subordinea sa angajarea lui Cristian Stanca, aproband personal crearea unui post de referent in cadrul institutiei si, ulterior, transformarea acestui post intr-unul de inspector de specialitate, cu incalcarea prevederilor legale, in folosul aceluiasi inculpat.

DNA mai sustine ca, in perioada 2013 – 2014, Bogdan Cornel Popa, in calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti si in legatura cu incheierea a doua acorduri cadru, a pretins si primit sume totalizand 2.798.941 lei de la administratorii unei societati comerciale (denuntatori in cauza), prin intermediul unor persoane si firme controlate de el prin inculpatii Albu Romeo si Bengalici Claudiu, respectiv controlate de Nita Ion, sustinand ca prin influenta pe care o are asupra lui Sorin Oprescu si Mircea-Octavian Constantinescu ii va determina sa vireze cu prioritate sumele necesare catre institutia respectiva pentru a se putea achita lucrarile executate de societatea martorilor denuntatori si sa fie de acord cu executarea lucrarilor pentru beneficiarul CCPBPB, aflat in subordinea lui, de catre societatea denuntatoare.

In perioada mai – august 2015, in acelasi context, Bogdan Cornel Popa, in calitate de director al ACCU, impreuna cu inculpatul Cristian Stanca, a pretins de la aceiasi martori denuntatori, prin intermediari, suma de 60.000 de euro, ca mita pentru Sorin Oprescu, mai sustin anchetatorii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: