Conform deciziei luate în BPN al PNL, parlamentarii PNL vor rămâne în bănci în momentul votului și nu își vor exprima opțiunea: ”Prezent, nu votez”. PNL are 76 de parlamentari.
Ilie Bolojan le-a cerut parlamentarilor PNL, în ședința conducerii PNL care se desfășoară în aceste momente, să nu susţină prin vot Guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, au declarat surse liberale pentru aktual24.ro.
Mesajul a fost transmis în şedinţa conducerii PNL, convocată joi pentru stabilirea poziţiei partidului faţă de Cabinetul Tomac.
Potrivit surselor citate, Bolojan a afirmat că este „cel puţin curios” modul în care unele persoane au ajuns să fie propuse pentru anumite funcţii în viitorul Guvern.
„Un guvern care nu este o soluție, fără susținere parlamentară, este un guvern paravan pentru PSD. E un guvern care nu va putea duce la îndeplinire proiectele din programul de guvernare”, a mai spus Bolojan.
În aceeaşi şedinţă, senatorul PNL Virgil Guran l-a atacat pe preşedintele Nicuşor Dan, potrivit surselor participante la discuţii. Guran ar fi afirmat că situaţia actuală arată că România are „un preşedinte începător la Cotroceni”.
Deputatul PNL Alexandru Muraru a avut, de asemenea, un atac dur. Potrivit surselor liberale, Muraru a susţinut că discursul şefului statului este îndreptat împotriva partidelor politice și că ar avea accente ”fasciste”.
„Vă mai atrag atenția asupra unui lucru: Există un mesaj care circulă tot mai agresiv în spațiul public românesc. Un mesaj sprijinit de Palatul Cotroceni. Am văzut aseară: că partidele nu mai pot dialoga, evident vrând să ascundă vina PSD. Un mesaj simplu, seducător și profund fascist în esența lui: toate partidele sunt la fel. Niciun partid nu mai poate guverna”, a spus Alexandru Muraru.
Tomac a încercat miercuri seară să transmită semnale de deschidere către liberali, inclusiv prin invitaţia adresată primarului general Ciprian Ciucu de a prelua Ministerul Dezvoltării. Premierul desemnat a afirmat că este dispus să facă modificări în lista de miniştri şi să accepte compromisuri pentru formarea unei majorităţi.
Deputatul PNL Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, a avut miercuri seară o ieșire dură la adresa președintelui Nicușor Dan: ”Preşedintele a ales să certe partidele democratice şi pro-europene, în loc să ceară explicit PSD să îşi asume responsabilitatea guvernării”.
Muraru susţine că Partidul Naţional Liberal a oferit României, prin Ilie Bolojan, un premier „serios” şi „onest”, care a început reforme şi a eliminat influenţa PSD din instituţiile publice.
„Partidul Naţional Liberal a dat României un premier serios, onest, care a început reforme şi care a scuturat instituţiile publice de căpuşele pesediste. Ilie Bolojan a ridicat ştacheta de premier la un nivel de susţinere publică care nu a mai fost atins până acum”, a transmis Alexandru Muraru.
Liberalul afirmă că Guvernul Tomac este o formulă lipsită de coerenţă politică şi profesională.
„Guvernul Tomac, o struţo-cămilă pesedisto-tehnocrată, este o glumă sinistră în raport cu modul profesionist în care a fost condus Guvernul României în ultimul an de zile”, a afirmat deputatul PNL.
Alexandru Muraru critică şi poziţionarea preşedintelui Nicuşor Dan în negocierile pentru formarea noului guvern.
Deputatul PNL susţine că şeful statului ar fi trebuit să ceară PSD să îşi asume guvernarea, nu să reproşeze partidelor pro-europene lipsa unei soluţii politice.
„Astăzi, preşedintele a ales să certe partidele democratice şi pro-europene, în loc să ceară explicit PSD să îşi asume responsabilitatea guvernării”, a transmis Muraru.
Acesta afirmă că PNL încă aşteaptă de la preşedinte o poziţie prin care PSD să fie responsabilizat pentru actuala criză politică.
„PNL încă are speranţa că preşedintele va demonstra recunoştinţă faţă de electoratul proeuropean şi înţelege să responsabilizeze PSD după ce aceştia au conspirat cu AUR”, a afirmat deputatul liberal.
Alexandru Muraru a mai transmis că preşedintele Nicuşor Dan trebuie să acţioneze „constituţional, nu emoţional” şi să renunţe la formule politice pe care liberalul le consideră ilogice.
„Preşedintele Nicuşor Dan trebuie să acţioneze constituţional, nu emoţional, să înceteze cu propuneri ilogice pentru mandatul de premier şi să nu mai apere PSD de consecinţe”, a transmis Muraru.
Declaraţiile vin în contextul nemulţumirilor din PNL faţă de formula guvernamentală discutată de Eugen Tomac, despre care mai mulţi lideri liberali au afirmat că ar include persoane apropiate de PSD sau susţinute de social-democraţi.
Partidul Naţional Liberal a anunţat convocarea Biroului Politic Naţional pentru joi, 11 iunie 2026, de la ora 10.00.
Şedinţa va avea loc în sala grupului PNL din Camera Deputaţilor.
La reuniune au fost invitaţi să participe deputaţii şi senatorii PNL, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de consilii judeţene care nu sunt membri ai Biroului Politic Naţional.
Conducerea PNL urmează să discute poziţia partidului faţă de Guvernul Tomac şi faţă de negocierile politice purtate pentru formarea unei majorităţi parlamentare.
Președintele Nicușor Dan a susținut miercuri seara o declarație de presăîn care a cerut apăsat partidelor să dea dovadă de ”reponsabilitate”, sugerând că trebuie să voteze Guvernul Tomac.
Principalele declarații:
Acum câteva zile am desemnat un premier care va cere votul Parlamentului. Fac apel la responsabilitatea partidelor față de acest moment. Interesul de partid este legitim, însă tot timpul trebuie să aibă întâietate interesul țării.
Am auzit diverse opinii, că am dat satisfacție lui x sau y sau că nu i-am dat satisfacție lui x față de y. Nu este mandatul meu!
Mandatul meu este: 1. să păstrez direcția prooccidentală a României și 2. să previn o cădere economică bruscă care să afecteze fiecare familie. Și sunt îngrijorat că aceste chestiuni sunt puse astăzi în discuție.
Am constatat că partidele nu mai discută între ele și atunci am ales o persoană, cea mai potrivită, așa cum consider eu, pentru a discuta și cu unii și cu alții pentru a-i aduce împreună să guverneze România, în condițiile în care nu au venit niciunii cu o soluție alternativă.
De când sunt în politică, văd că sunt politicieni care nu fac decât să calculeze alegerile viitoare. Puțin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale. Românii vor o guvernare și asta înseamnă responsabilitate. Și până în 2028, se vor întâmpla lucruri. Multe lucruri.
Îi sfătuiesc pe români să-și păstreze calmul și speranța și asigur partenerii noștri că România păstrează direcția.