Bruxelles-ul face presiuni asupra regimului Erdogan. Solicitare imperioasa transmisa catre Ankara

externe

Comisia Europeana a facut apel marti la Turcia sa investigheze „presupusele nereguli” produse in cursul referendumului de duminica privind intarirea prerogativelor presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, transmit Reuters si AFP, citate de Agerpres.

„Cerem autoritatilor turce sa evalueze cu mare atentie urmatorii pasi si sa incerce sa obtina cel mai larg consens national posibil dupa referendum”, a declarat la conferinta de presa de marti purtatorul de cuvant al executivului european Margaritis Schinas.

„Cerem de asemenea autoritatilor sa lanseze o ancheta transparenta asupra presupuselor nereguli”, a adaugat el, evocand relatarile observatorilor internationali si decizia comisiei electorale de a permite folosirea de buletine nestampilate.

Misiunea comuna de observatori din partea OSCE si a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a indicat luni intr-un comunicat ca referendumul din Turcia de pe 16 aprilie privind extinderea prerogativelor presedintelui Erdogan s-a desfasurat in conditii inechitabile, critici respinse de acesta. La randul sau, Uniunea asociatiilor de barouri din Turcia a apreciat intr-un comunicat ca decizia de ultim moment a Comisiei electorale turce de a permite folosirea de buletine de vot nestampilate in referendumul de duminica a fost in mod clar nelegala, a impiedicat inregistrarea corecta a voturilor si este posibil sa fi influentat rezultatele referendumului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: