Bucurestiul cere Turciei abia acum extradarea cumnatului lui Geoana. Acesta a fost condamnat definitiv in mai 2023, el fiind in Turcia din februarie 2023

news

Autoritatile din Romania cer extradarea din Turcia a cumnatului lui Mircea Geoana, Ionut Mircea Costea, la peste 7 luni dupa ce a fost data condamnarea definitiva.

Costea, condamnat la sase ani de inchisoare pentru coruptie, a fost identificat in Turcia, iar statul roman a inceput demersurile pentru extradarea fostului presedinte Eximbank.

”Solutia pe scurt: In temeiul art. 65 alin. 1 si 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala – republicata, constata intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii din Turcia a condamnatului COSTEA MIRCEA-IONUT in vederea punerii in executare a mandatului de executare a pedepsei inchisorii (…) Cu drept de contestatie in termen de 24 de ore de la pronuntare pentru procuror”, se arata in decizia Tribunalului Bucuresti pronuntata pe 26 ianuarie.

Anul trecut, in mai, Costea a pierdut si ultima cale de atac in dosarul in care a fost condamnat pentru luare de mita.

Ionut Mircea Costea ar fi intrat in Turcia pe 7 februarie 2023, informatie cunoscuta de autoritatile de la Bucuresti.

Ionut Mircea Costea a sustinut a ca a plecat din tara pentru a urma un tratament medical si a fost ulterior dat in urmarire internationala.

Costea este fratele sotiei lui Mircea Geoana, iar la un moment dat a ocupat functia de director al Eximbank.

Cumnatul lui Mircea Geoana a fost dat in urmarire de Politia Romana in luna mai a anului trecut. El a primit o condamnare de 6 ani de inchisoare pentru ca a fi primit o spaga de peste 3.000.000 de lei si 2.320.698 euro in perioada anilor 2005-2007.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: