Bugetul mafiei. PSD primeste mai multi bani de la buget decat DNA. Mult mai multi

politica

USR anunta ca PSD va primi de la buget suma de 291 milioane de lei in timp ce DNA are parte de numai 168 de milioane de lei. „Este inadmisibil ca PSD, partidul penalilor, sa isi aloce mai multi bani in buget decat pentru DNA”, afirma USR.

„Stiam deja ca prioritatea PSD este sabotarea luptei anti-coruptie, iar bugetul pentru 2019 demonstreaza asta din nou. Este inadmisibil ca PSD, partidul penalilor, sa isi aloce mai multi bani in buget decat pentru DNA.

In bugetul creat de Dragnea, Valcov si Teodorovici este prevazuta o scadere cu 5% a bugetelor DNA si DIICOT pentru 2019, o subfinantare voita pentru a sabota cele doua institutii. Ministerul Public a depus peste 10 pagini de amendamente cu explicatii legate de gravitatea subfinantarii luptei anti-coruptie, dar PSD-ALDE le-au ascuns la sertar.

Parlamentarii USR din comisiile juridice au sustinut amendamente care vizeaza suplimentarea bugetului pentru lupta anti-coruptie si rezolvarea problemelor din penitenciare, astfel incat PSD-ALDE sa nu mai elibereze infractorii mai devreme din cauza conditiilor improprii”, anunta USR.

Fostul lider al PSD, Victor Ponta, a cerut luni, in Parlament, suspendarea subventiei pentru partide in 2019. Propunerea a fost respinsa.

„Am condus cinci ani cel mai mare partid si va garantez ca nu e nevoie de 47 de milioane de euro cat urmeaza sa primeasca PSD. Spre comparatie, PES primeste 16 milioane de euro. Pentru 2019 acesti bani sa se suspende si sa fie repartizati pentru finantarea altor amendamente”, a spus Victor Ponta, in sustinerea amendamentului.

Ulterior, el a anuntat ca propunerea sa a fost respinsa. El dorea ca banii destinati partidelor sa fie „realocati catre gradinite, bolnavi, alocatii”.

„Din pacate Comisia de Administratie a votat RESPINGEREA amendamentului prin care in 2019 cei 100 de milioane de Euro dati la Partide erau realocati catre gradinite, bolnavi, alocatii!

Au votat IMPOTRIVA 17 parlamentari PSD, ALDE si de la Minoritati ( din pacate si oameni cu experienta politica si par alb ca Ion Calin Dolj, Florin Curciumaru Gorj) mare RUSINE – sa nu uitati la vot acest lucru! Banii astia sper sa ii ‘coste’ scump !”, a scris Ponta pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: