externe

Bulgaria anunta masuri de restrictie a circulatiei. Varstnicii au voie in magazine doar 2 ore pe zi

Nimeni nu va putea parasi orasele Bulgariei fara un motiv intemeiat, incepand de sambata, iar persoanele cu varste de peste 60 de ani vor avea acces in magazine alimentare si farmacii numai intre orele 08:30 si 10:30, masuri luate de autoritatile de la Sofia pentru a preveni raspandirea coronavirusului, relateaza agentiile BTA, Reuters si EFE, citate de Agerpres.

Agentii de politie, sprijiniti de soldati, vor permite intrarea si iesirea din orasele bulgare, inclusiv din capitala Sofia, numai personalului medical si acelor persoane care prezinta un document prin care atesta motivul deplasarii, semnat de angajator sau de medic, dupa caz, ori pentru revenirea la domiciliul permanent. Aceasta masura nu priveste insa si localitatile mai mici.

Parlamentul de la Sofia a votat vineri, dupa o dezbatere aprinsa, pentru mobilizarea armatei in vederea asistarii autoritatilor civile in aplicarea acestor restrictii.

Intre orele 08:30 si 10:30 accesul in magazine alimentare si farmacii va fi rezervat persoanelor cu varste peste 60 de ani, celelalte persoane avand acces in afara acestui interval orar.

Tot de sambata, parcurile din orasele bulgare vor fi inchise, cu un acces limitat pentru perioade scurte numai in cazul celor care-si plimba animalele de companie.

Intr-o conferinta de presa comuna, seful echipei de combatere a COVID-19, Vencislav Mutafchiyski, ministrul sanatatii, Kiril Ananiev, si cel de interne, Mladen Marinov, au precizat ca pentru aplicarea carantinei vor fi efectuate controale la punctele de intrare si iesire din Sofia si din celelalte orase.

Masuri speciale sunt deja aplicate in mai multe orase in cartierele locuite de romi. Mii de romi bulgari au revenit recent din statele occidentale si exista temerea ca unii dintre ei ar fi putut contracta acolo coronavirusul, noteaza Reuters.

La Nova Zagora, Kazanluk si Sliven, unde locuiesc peste 50.000 de romi, autoritatile au instalat puncte de control pentru a nu permite iesirea romilor in grupuri mari. ”S-ar putea ca ei sa se simta discriminati, dar nu este nicidecum asa ceva. Nu acesta este scopul masurii”, a precizat in fata presei primarul orasului Nova Zagora, Nikolai Grozev.

Bulgaria a declarat saptamana trecuta stare de urgenta si avea vineri 129 de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus, cu 22 mai multe fata de joi, si trei decese.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

SUA anunta noi sanctiuni pentru transferurile de arme dintre Coreea de Nord si Rusia

Statele Unite au anuntat joi sanctiuni impotriva a doua persoane si trei companii din Rusia…

4 ore ago

Africa de Sud cere Curtii Internationale de Justitie sa ordone Israelului oprirea ofensivei in Rafah

Africa de Sud a cerut, joi, instantei superioare a ONU sa ordone oprirea ofensivei Israelului…

4 ore ago

SUA dezvaluie o propunere de relaxare a restrictiilor privind marijuana

Departamentul de Justitie al SUA a dezvaluit joi o propunere istorica de a reduce restrictiile…

4 ore ago

Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului spune ca Papa Francisc va vizita Turcia anul viitor

Papa Francisc planuieste sa viziteze Turcia anul viitor pentru a marca aniversarea Primului Sinod de…

4 ore ago

CTP, enervat dupa ce l-a vazut pe Burduja complimentandu-se cu Piedone: „Vrea sa se dea bine pe langa Voiculescu-Varanu, in nadejdea ca mai pica ceva…”

Cristian Tudor Popescu ii face un portret deloc magulitor lui Sebastian Burduja, candidatul PNL la…

O oră ago