„Caderea Moscovei”. Textul cutremurator al unui scriitor care traieste in capitala Rusiei de peste 30 de ani: „Nu inteleg cum tara mea face asa ceva”
Vijai Maheshwari a fost pana saptamana aceasta un scriitor si antreprenor stabilit la Moscova. El a publicat in Politico un text cu titlu mai mult decat sugestiv: „Caderea Moscovei”.
Iata textul scriitorului:
Cand eram un scriitor aspirant in umilita Moscova a anilor 1990, imi amintesc ca ii admiram pe rusi pentru ceea ce multi scriitori dinaintea mea descrisesera ca fiind capacitatea lor aparent infinita de a suferi. Pentru mintea mea tanara, melancolia lor poetica, alimentata cu vodca, parea mult mai plina de suflet decat optimismul american zambitor. Dar Moscova s-a schimbat mult de atunci. A devenit mai asemanatoare cu America, pe masura ce o noua clasa de mijloc se bucura de recenta transformare a orasului intr-o metropola europeana inteligenta si sofisticata.
Sau cel putin asa parea pana acum cateva saptamani, cand Rusia si-a inceput invazia in Ucraina – si totul s-a schimbat intr-o clipa. Peste noapte, orasul a trecut de la veselie la gri. Zambetele au disparut si, in schimb, toata lumea umbla ametita, cu o durere si o teama atat de intense incat erau la limita disperarii totale.
Exista intelepciune in acea disperare. Politia a arestat cu brutalitate sute de protestatari din intreaga tara, la demonstratii entuziaste impotriva razboiului. De asemenea, guvernul blocase Facebook si Twitter pentru a-i izola pe rusi de adevarul despre razboi. Atacul brutal a fost un semnal ca regimul nu se va opri de la nimic pentru a-si atinge obiectivele; tacticile sale au fost un memento ca rusii traiesc intr-adevar intr-un stat politienesc, spre deosebire de vecinii lor ucraineni, mai liberi.
Rusii si ucrainenii impartasesc o istorie care dateaza de sute de ani. Majoritatea rusilor au sange ucrainean si viceversa, iar cele doua natiuni au fost, pana de curand, intrinsec legate intre ele. Este intr-adevar o tragedie pentru unii rusi faptul ca Ucraina a ales sa imbratiseze Occidentul, dar divortul alimenteaza regretul si dezamagirea – nu furia. In schimb, moscovitii liberali admira Ucraina pentru ca a avut curajul de a se elibera de trecutul sau sovietic.
Dar rusii nu controleaza naratiunea in propria lor tara. Vladimir Putin o face. Iar el refuza sa accepte dezamagirea si regretul, alegand sa escaladeze in schimb. El nu poate suporta ideea ca un popor atat de apropiat de Rusia le intoarce spatele fratilor sai slavi. Ideea aderarii la NATO si a rachetelor americane in Ucraina este o „linie rosie” in viziunea sa paranoica asupra lumii. Asa ca a ales un razboi brutal pentru a-si afirma din nou puterea bruta asupra Ucrainei, asa cum au facut tarii cu secole in urma.
Putin nu s-a consultat cu rusii inainte de a-si lansa invazia. Cei mai multi dintre ei nu au fost constienti de jocurile sale de razboi, anticipand cu nerabdare o primavara jucausa dupa lunga iarna pandemica. Privind inapoi la noaptea ametitoare si cocheta de 23 februarie – o sarbatoare care comemoreaza Aparatorii Patriei – petrecerile noastre intr-un bar de jazz in stil prohibitionist din centrul Moscovei par acum ca ziua dinaintea sfarsitului lumii, fara griji asa cum o stiam.
A doua zi, moscovitii s-au trezit cu mahmureala la vestea unui razboi de neconceput, cu rachete care plouau asupra unei natiuni fratesti. Orasul s-a simtit indurerat si cuprins de panica. Oamenii plangeau in metrou si in baruri. Toata lumea arata de parca ar fi fost batuta.
„Am prieteni si rude in Ucraina. Le vad videoclipurile de pe Facebook, cu ei dormind in adaposturi antiaeriene si cu strigatele lor de ajutor, si nu inteleg cum tara mea face asta”, a plans o fosta prietena.
Poate ca nu si-au dorit acest razboi, dar stiu ca sunt cu totii vinovati in ochii lumii. Sunt cu totii complici in razboiul murdar al lui Putin si nu pot face nimic in privinta asta. Ucrainenii si intreaga lume ii vor invinovati pentru agresiunea lui Putin, iar ei vor trebui doar sa suporte durerea si sa sufere pentru asta.
Multi rusi impartasesc teama care ii infecteaza pe ucraineni. Ei sunt speriati de amenintarea si agresivitatea gratuita a presedintelui lor si de ceea ce aceasta prevesteste pentru viitorul lor. „Suntem cu totii tristi si speriati si ne intrebam ce va face in continuare presedintele nostru psihopat”, a scris un prieten apropiat.
De la invazie, represiunea asupra libertatii de exprimare si a mass-mediei a luat amploare, iar ultimele posturi independente ramase in Rusia, Echo Moscow si TV Rain, au fost inchise. Rusii sunt concediati pentru ca posteaza impotriva razboiului pe retelele de socializare. Kremlinul tocmai a anuntat ca cei care se vor exprima impotriva razboiului vor fi recrutati cu forta pentru a lupta. Si, in conditiile in care sanctiunile sufoca deja economia Rusiei, cozi lungi serpuiesc in jurul bancomatelor, in timp ce rusii se pregatesc pentru vremurile intunecate care vor urma. Intelectualitatea liberala intra in panica, multi parasesc tara in graba, cu orice zboruri mai sunt disponibile dupa ce Occidentul si-a inchis spatiul aerian. Biletele spre Armenia vecina au ajuns sa coste pana la 1.000 de dolari.
Avand in vedere toate acestea, ai crede ca mai multi rusi ar iesi in strada pentru a protesta impotriva acestui fratricid brutal – la inceput multi au facut-o si mai multi ar putea sa o faca in continuare – dar, deocamdata, Putin i-a intimidat si i-a supus. Barurile stralucitoare si restaurantele cu stele Michelin sunt acum goale, iar Moscova este aproape la fel de linistita ca in timpul COVID-19. Orasul este inca luminat noaptea ca si cum ar fi Craciunul, dar acum rusii stau acasa si beau pentru a-si alunga tristetea, in timp ce rubla ruseasca se transforma in moloz.
Dostoievski a spus ca „Durerea si suferinta sunt intotdeauna inevitabile pentru o inteligenta mare si o inima profunda”. Iar rusii par sa ia cuvintele sale la inima, multi dintre ei bazandu-se pe aceasta faimoasa capacitate de suferinta pentru a trece peste razboi si peste greutatile economice care vor urma.
Intr-adevar, suferinta are o noblete si a scos la iveala un suflet care era absent inainte. Oamenii joaca din nou sah si asculta din nou poezia rusa; in loc sa iasa in oras, ei organizeaza cine alcoolice in bucatariile lor claustrofobe. Prietenii recita in mod spontan cuplete din poeti precum Anna Akhmatova sau Alexander Puskin, care au avut parte de mari suferinte in timpul vietii lor.
Acum, cand razboiul a intrat in a treia saptamana, iar Occidentul si-a inchis portile pentru Rusia, simt o nostalgie paradoxala in randul unora, dupa simplitatea trecutului lor sovietic insular, dupa o perioada de dinaintea globalizarii, cand toata lumea era unita de mizeria lor comuna, iar doar vodca si carnatii erau de ajuns pentru a-i aduce pe toti impreuna.
Generatia zambitoare a mileniului din Rusia este renumita pentru stilul sau de viata mai sanatos, dar ma tem ca aceasta criza oribila le va sterge visele unui viitor mai bun, lasandu-i la fel de deznadajduiti ca si parintii lor care s-au intors acasa franti de la un razboi salbatic in Afganistan.
Speram ca sanctiunile Occidentului ii va impinge sa se ridice impotriva regimului, dar este mai probabil sa ii impinga sa se refugieze in melancolia stramosilor lor, care au trait vremuri si mai teribile. Acest razboi este un picnic, a spus un prieten, in comparatie cu cel de-al Doilea Razboi Mondial, cu Afganistanul si cu teroarea epurarilor si gulagurilor lui Stalin din anii 1930.
Sper sa ma insel. Sper ca Moscova sa fie zguduita de proteste impotriva razboiului si de cereri pentru un nou regim. Sper ca rusii sa devina democrati si sa isi trateze vecinii cu respect. Dar presimt ca, in schimb, vor lua toata aceasta durere si frica si vor gasi un sens profund in incercarile pe care le-a impus in sufletele lor.
Putin este monstrul nostru, vor decide ei, dar noi putem invata sa traim cu demonii lui. Asa a rezistat Rusia ca dictatura timp de atatea secole si ma tem ca s-ar putea sa nu se schimbe pentru inca o generatie.
