Campioana la fatarnicie. Firea le face scandal liberalilor ca depun plangeri penale: „Este ceva incredibil”. A uitat ca i-a facut plangere penala lui Basescu

politica

Primarul Capitalei Gabriela Firea declara, dupa ce senatorul PNL Florin Citu a avertizat ca va depune plangere penala impotriva PSD in legatura cu Pilonul II de pensii, ca nu trebuie sa fie rasturnata o putere legitima prin plangeri penale. Firea s-a intrebat, in mod ironic, daca cei din opozitie sunt oameni politici si daca asa inteleg ei sa faca politica, ceea ce in opinia ei inseamna nu mai exista democratie.

„Sunt oameni politici sau altceva? Daca asa se face politica, depunand plangeri penale, inseamna ca nu mai suntem in democratie. Inseamna ca le este frica de alegeri, de votul romanilor. Votul romanilor este sfant. Nu trebuie sa rastoarne o putere legitima prin plangeri penale. Este ceva incredibil si de neacceptat intr-un stat de drept”, a declarat Gabriela Firea inainte de sedinta BPN.

Senatorul PNL Florin Catu ameninta ca depune plangere penala impotriva lui Liviu Dragnea, a premierului Viorica Dancila, a vicepremierului Viorel Stefan si a ministrilor Muncii Lia Olguta Vasilescu si Finantelor, Eugen Teodorovici, ca urmare a proiectului care ar viza suspendarea contributiilor la Pilonul ll de pensii.

Gabriela Firea a depus, in 16 aprilie 2014, o plangere penala in care il acuza pe Traian Basescu, atunci pesedinte al Romaniei, de amenintare si santaj, dupa declaratii facute de acesta la emisiuni televizate.

In denuntul depus impotriva lui Traian Basescu se arata: „Intr-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat in seara zilei 13.04.2014, in cadrul emisiunii Jocuri de putere, referindu-se la activitatea parlamentara a d-nei senator Firea Gabriela, in cadrul Comisiei parlamentare de ancheta pentru verificarea legalitatii achizitiei terenurilor din zona comunei Nana, judetul Calarasi, a afirmat: ‘Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa de ce se intampla pe mosia sotului ei unde este primar, ca s-ar putea sa nu-l gaseasca intr-o zi acasa daca… Nu-i atenta… Inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele'”.

Pe 28 iulie, Firea afirma ca, in cursul cercetarilor facute in dosarul in care il acuza pe Traian Basescu de amenintare, a fost de mai multe ori la parchet, a depus la dosar tot ce i s-a cerut si ca nu intelege de ce ancheta nu a fost efectiva.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: