Caracatita Dragnea-Brazilia. Legaturi de afaceri si un deces dubios la mii de kilometri de Romania

news

RISE Project a investigat modul in care si-a construit Dragnea puterea politica si economica si a descoperit ca premierul Grindeanu nu este singurul interpus al sefului PSD. In ultimii zece ani, Dragnea si-a consolidat influenta, folosindu-se de un cerc restrans de oameni de incredere.

Jurnalistii de la Rise Project prezinta filiera braziliana a grupului care l-a ajutat si, la randul lui, a profitat de ascensiunea politica a lui Dragnea: grupul din Cumbuco.

Grupul a fost format din Dragnea si doi fosti colegi de facultate ai liderului PSD, deveniti oameni de afaceri de succes: Mugurel Gheorghias si Costel Comana.

Mugurel Gheorghias, “Melcul”, fost coleg de facultate, coleg de trupa rock de-al sefului PSD si actionar al firmei Tel Drum, a infiintat in Brazilia o firma pentru investitii in hoteluri, restaurante si alte imobiliare inca din 2010. Gheorghias a introdus de cel putin sase ori in Brazilia, in 2010-2011, bani descrisi drept “investitii directe din Romania”.

Costel Comana, fostul patrin al Regiostrans, care s-a sinucis intr-un avion spre Costa Rica, si el fost coleg de facultate cu Dragnea, a infiintat alte doua firme pe malul Atlanticului, cu ajutorul aceluiasi localnic care apare in firma lui Gheorghias.

In Fortaleza si-a infiintat Comana in februarie 2014, cu exact un an inainte sa-si curme viata, doua firme: Regiotrans Fabricacao de Locomotivas si Robra Construcao LTDA. Prima a imprumutat numele companiei romanesti de transport feroviar care l-a imbogatit pe Comana si i-a adus problemele penale, iar cea de-a doua, Robra, vine de la imbinarea celor doua state in care el facea afaceri, Romania-Brazilia.

Ambele companii din Fortaleza au fost infiintate cu un capital social consistent, Robra cu 3 milioane de reali brazilieni, adica in jur de 1,3 milioane de dolari la cursul din acel moment. Regiotrans cu 1 milion de reali, adica vreo 429 de mii de dolari.

In ambele companii, Comana l-a avut ca partener constant pe un localnic, potrivit datelor obtinute de RISE de la registrul companiilor din Fortaleza. Numele lui este Cauby Cursinio Campos Junior.

Brazilianul de 38 de ani detine cate zece la suta din fiecare companie insa, mai important, el este omul bun la toate pentru romanii care se intalnesc pe ascuns in Brazilia. Spre exemplu, localnici care ne-au cerut sa le protejam identitatea ne-au povestit cum Campos Junior era practic soferul lui Dragnea cand politicianul venea sa se distreze in Fortaleza. Campos Junior l-a preluat pe Dragnea si de la peste 500 de kilometri distanta de Fortaleza de la aeroportul din Natal unde ateriza uneori demnitarul roman.

Si Comana a investit multa incredere in Campos Junior – care avea drept de semnatura in locul romanului in toate documentele firmelor.

Localnicii ii cunosc pe Liviu (nr-Liviu Dragnea), pe Costel (nr-Costel Comana) si pe ceilalti romani care, an de an, si-au facut vacantele si au investit in Cumbuco. “Esti roman? Avem aici un grup de politicieni romani care vin la distractie, la casa grande. Primul ministru, Liviu, si Costel, dar el a murit. Petrec in casa mare si joaca mult tenis. Le place tenisul”, a spus un localnic care rupe si cateva cuvinte in romana, demonstrand asta cu un “buna dimineata”, bine pronuntat pe la orele pranzului.

Citeste investigatia integrala pe site-ul Rise Project.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: