Finanțistul Andrei Caramitru afirmă că mișcarea suveranistă din România ar fi fost preluată și controlată de „fosți pesediști”, susținând că actuala structură a AUR se aseamănă tot mai mult cu PSD-ul anilor 2000.
Caramitru declară într-o postare pe Facebook că „Guru Mesia” – referire la Călin Georgescu – ar fi fost „eliminat din orice schemă”, rolul său fiind preluat de persoane care au făcut parte din vechile structuri politice.
„Curentul suveranist a fost preluat de (foști) pesediști, adică de sistem”, afirmă Caramitru. Acesta indică în mod direct schimbările la vârful AUR: „La AUR numărul 2 și 3 sunt Peiu și Dungaciu. Adică fix pesediști din generația / guvernul lui Năstase, unul pe economie / interne și unul pe externe”.
El face referire și la Anca Alexandrescu, pe care o descrie drept „propagandista de vârf a pesede de la Năstase, Oprescu, Ponta, Dragnea, Vasilica, absolut toți”. Caramitru spune despre aceasta că reprezintă o „Firea 2.0, dar mai controlabilă și mai low level”.
Potrivit analizei sale, vechii actori din zona radicală ar fi fost îndepărtați: „Toți ăia ‘revoluționari’ de prin AUR sunt sau vor fi out (…). Soso e out, la fel cegeu de fapt e fully out. Probabil și jorjel va fi out la un moment dat”.
Caramitru susține că evoluția partidului AUR ar reflecta o strategie a sistemului politic: „AUR se transformă în PSD copy-paste ca cel din anii 2000–2010. E simplu. E rău? Nu știu. Era mai rău dacă devenea vehicul dement al lui cegeu și Potra. Răul cel mai mic asta e”.
Acesta afirmă că scopul ar fi reconstruirea unui partid în stil PSD cu o bază electorală stabilă și predictibilă: „Probabil ideea e să reformeze un pesedeu de 30–35% care să acopere zonele rurale și o parte din bugetărime ca să fie ținuți sub control”.
Caramitru sugerează că sistemul ar aplica și în zona suveranistă rețeta folosită, în opinia sa, anterior împotriva USR: multiplicarea actorilor, fragmentarea și epuizarea electoratului. „Va apărea un Cioloș, o Ciceală suveranistă și rețeta va funcționa iarăși foarte bine”.
În final, acesta invocă drept argument faptul că Georgescu nu mai este vizibil mediatic: „Pentru cine zice că nu e așa: păi fraților atunci de ce Mesia cere lumii să stea acasă la alegerile astea și nu mai e difuzat pe Realitatea, nu o susține pe madama marș și tot tacâmul? Explicați logic altfel decât explic eu. Nu puteți”.