Cardurile de cumparaturi, noua arma a jihadistilor: Cum se folosesc teroristii de cupoanele cadou

news

Militantii jihadisti se folosesc de cardurile-cadou de cumparaturi si voucherele de calatorie pentru a calatori in zonele de conflict din Orientul Mijlociu si pentru a planui atacuri teroriste, avertizeaza o agentie de informatii.

Mai mult de 10 milioane de cupoane de cumparaturi sunt active in Australia – in valoare de peste 1,5 miliarde de dolari – si sunt extrem de vulnerabile la exploatarea criminala, potrivit agentiei de informatii din Australia, noteaza The Guardian.

„In Australia, luptatorii straini au folosit astfel de carduri de cumparaturi pentru a-si finanta activitatea terorista inainte si dupa plecarea in zona de conflict si pentru a facilita spalarea banilor si fraudarea activitatii informatice”, a declarat marti ministrul Justitiei, Michael Keenan.

„La nivel international, am vazut carduri de acest fel folosite pentru a finanta atacurile teroriste, inclusiv atacurile teroriste ingrozitoare de la Paris din noiembrie 2015”, a completat oficialul australian.

Raportul a identificat 12 cazuri in decurs de doi ani, unde cardurile au fost foarte probabil folosite pentru finantarea terorismului. Acestea implica mai mult de 170.000 de dolari incarcati pe cardurile din Australia si folositi in tarile vecine cu Siria, inclusiv Turcia, Iordania si Liban.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: