Carmen Dan, mesaj umil de ziua stapanului Dragnea: “Niciodata nu mi-a fost rusine sa fiu ‘omul lui Dragnea’”

politica

Senatoarea Carmen Dan a tinut miercuri noapte sa ii transmita urari fostului ei sef, Liviu Dragnea. Acesta a implinit 58 de ani, azi.

“Niciodata nu e prea tarziu pentru un gand, o vorba sau o intalnire, mai ales cand e vorba despre oameni care au ales sa faca bine atator semeni.

Pentru cei mai multi, Carmen Dan este ‘omul lui Liviu Dragnea’. Niciodata nu mi-a fost rusine de o astfel de eticheta, cu atat mai putin pentru faptul ca am lucrat alaturi de Liviu Dragnea multi ani de zile. De altfel, daca ma raportez strict la ultimii 4 ani si ma uit in randurile colegilor mei din PSD (partid pe care nu l-am parasit, asa cum citeam zilele trecute in presa), imi este foarte greu sa nu identific “oamenii lui Liviu Dragnea”. Pentru a nu detalia, spun doar ca si atunci presedintele partidului isi dadea OK-ul final pe listele parlamentare si ma intreb acum daca nu cumva parlamentarii PSD actuali nu erau in egala masura oamenii lui Dragnea in decembrie 2016? Chiar si cei care astazi au functii de conducere. Vremurile se schimba, oamenii se schimba, dar viata merge inainte. Si cel mai important cred ca este sa nu regreti nimic din ce ai facut, ci doar sa inveti continuu. Despre oameni si despre fapte.

Acestea sunt doar o parte din gandurile pe care astazi am tinut sa le impartasesc cu Liviu Dragnea. De ce astazi? Pentru ca asa cum fac de mai bine de 20 de ani pe data de 28 octombrie, am ales sa fiu si in acest an aproape, atat cat s-a putut, de omul Liviu Dragnea, caruia i-am urat multi ani cu sanatate, alaturi de cei dragi.

Am regasit acelasi om puternic si semet, pe care cei care il hulesc astazi si ii pronunta numele in soapta, nu mai pridideau sa-l complimenteze, mai ales in aceasta zi!“, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Si Codrin Stefanescu si Ionel Arsene, care-i trimis in judecata pentru fapte de coruptie, i-au transmis urari fostului stapan al PSD.

„Prieten drag, iti doresc sa fii, ca si pana acum, stapan pe destinul tau! Indiferent de loc si de moment, sa fii puternic! Sa te invredniceasca Dumnezeu sa treci cu bine peste aceasta nedreapta incercare! La multi ani, Liviu!”, a scris Arsene.

Mai mult despre: ,

Comentarii: