Carmen Dan, prinsa cu minciuna in cazul pedofilului. Acuzatii dure ale procurorilor la adresa ministrului: „Denatureaza adevarul”

news

Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti transmite, marti, ca se desfasoara urmarirea penala in rem pentru agresarea sexuala a unui minor, fapta comisa in 2009, insa este necesara completarea probatoriului pentru a sti sigur daca agresorul este politistul de la Brigada Rutiera a Capitalei acuzat de pedofilie in alte trei cazuri.

Reprezentantii institutiei precizeaza ca opiniile exprimate in spatiul public denatureaza adevarul si ignora aspecte importante, referindu-se, astfel, la informatiile ministrului de Interne, Carmen Dan, care a spus ca faptele din dosarul deschis in 2009 pentru agresarea sexuala a unui minor s-ar fi prescris, precizeaza news.ro.

Potrivit Parchetului Capitalei, politistul de la Brigada Rutiera este cercetat pentru trei fapte de agresiune sexuala, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. Este vorba de doua fapte comise vinerea trecuta, cand doi frati, un baiat de noua ani si o fetita de cinci ani, au fost agresati sexual in liftul unui bloc din Drumul Taberei, scenele fiind surprinse de camerele de supraveghere.

Un alt caz este din 2012, cand o fata de sapte ani (la acea vreme) a fost urmarita de barbat de la scoala pana la scara blocului si a fost agresata sexual. Au fost vizualizate si distribuite imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la scara blocului si din zona Scolii Sfantul Andrei din Sectorul 6, au fost facute expertize genetice cu privire la 15 persoane ale caror semnalmente se potriveau cu ale autorului si au fost verificate bazele de date de aproaximativ 300 de persoane care se potriveau semnalmentelor, insa agresorul nu a fost prins.

Referitor la cazul celor doi copii agresati in lift, Parchetul precizeaza ca Brigada Rutiera a anuntat Serviciul Omoruri din cadrul Politiei Capitalei cu privire la agentul de politie, iar imediat dupa primirea informatiei au fost facute verificari. Dupa adunarea probelor, agentul de politie a fost pus sub acuzate si audiat in calitate de suspect si apoi inculpat.

Politistii au prelevat probe biologice pentru stabilirea profilului genertic, aflandu-se, astfel, ca Eugen Stan, politistul de la Rutiera, este agresorul in cazul din 2012.

Reprezentantii Parchetului Capitalei precizeaza ca se desfasoara urmarirea penala in rem si intr-un caz de agresiune sexuala din 2009, insa este necesara completarea probatoriului. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca agresorul sa fie tot Eugen Stan.

„In ceea ce priveste faptele comise de inculpatul S.E., cercetarile sunt continuate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Serviciul Omoruri din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a acestuia in fapte similare. Precizam faptul ca in cauza se desfasoara urmarirea penala si cu privire la o infractiune de agresiune sexuala comisa in anul 2009 fata de o victima minora (urmarirea penala fiind inceputa in rem), fapta pentru care este necesara completarea probatoriului”, spun reprezentantii Parchetului. Ei afirma ca opiniile exprimate in spatiul public in acest context denatureaza adevarul si ignora aspecte importate privind cercetarile, referindu-se la declaratiile ministrului Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, care a spus, marti, ca acest dosar ar fi fost prescris.

„I-am cerut la un moment dat domnului Despescu (Bogdan Despescu, seful Politiei Romane, n.r.) sa aiba o discutie si cu seful Serviciului Omoruri, cu domnul Gavris, pentru modul in care s-au gestionat dosarele din 2009 si pana in prezent. Aflam acum ca dosarul din 2009 s-a prescris”, a spus Carmen Dan, care a cerut premierului schimbarea din functie a lui Despescu.

Politistul de la Brigada Rutiera a Capitalei acuzat ca a agresat sexual doi copii in liftul unui bloc din sectorul 6 al Capitalei fusese retinut luni pentru 24 de ore, insa marti Judecatoria Sector 6 a decis arestarea sa pentru 30 de zile.

Barbatul si-a recunoscut fapta, dar si violul comis in 2012 asupra unei fetite de 7 ani, in acelasi sector, potrivit avocatului acestuia.

Anchetatorii verifica inclusiv 15 dosare de agresiuni sexuale comise incepand cu 2009 si ramase cu autor necunoscut pentru a stabili daca politistul este autorul lor, potrivit Digi 24.

Barbatul, Eugen Stan, lucreaza din 2010 in Brigada Rutiera, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de sofer al unui sef din Politie, este casatorit si are doi copii. Anul trecut, ar fi incercat sa violeze o femeie, iar in 2012 ar fi abuzat sexual o fetita, tot in Sectorul 6 al Capitalei.

El fusese evaluat psihologic in 2014 si urma sa fie supus unei noi evaluari in 2019, a declarat luni purtatorul de cuvant al Politiei Romane, Georgian Dragan, care a precizat ca evaluarile au „rol profilactic”, urmarind de fapt sa stabileasca daca cel supus verificarii corespunde cerintelor postului pe care il ocupa, testele neputand identifica tulburarile psihice. Georgian Dragan a mentionat ca in evaluare se utilizeaza baterii de teste, dar acestea nu pot identifica tulburari psihice.

Seful politistului a fost eliberat din functie „pana la clarificarea situatiei”, anunta Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR). Sefii de schimb, precum si psihologul unitatii din care facea parte politistul vor fi cercetati disciplinar.

Potrivit IGPR, seful Serviciului Supraveghere Rutiera Sectoarele 1, 2 si 6, Emanuel Vornicu, a fost eliberat din functie pana la clarificarea situatiei de fapt, iar sefii de schimb si psihologul unitatii vor fi cercetati disciplinar pentru modul de instruire la intrarea in serviciu a politistilor rutieri.

De asemenea, a fost informat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la initierea unei analize privind modul de instrumentare a dosarelor in care este cercetat politistul rutier, iar, in functie de rezultatul acesteia, dispunerea de masuri legale, mai precizeaza IGPR.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: