Casa Alba: personal militar iranian aflat in Crimeea ajuta Rusia sa piloteze dronele

externe

Statele Unite, presiuni, Iran, drone, vanzare, Rusia

Armata rusa din Crimeea foloseste drone iraniene pentru atacuri asupra Ucrainei, iar personal militar iranian aflat la baza a ajutat la pilotarea acestora, a declarat John Kirby, purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate de la Casa Alba, potrivit Reuters, Sky News si Le Monde.

Kirby a evitat sa mentioneze numarul militarilor iranieni. „Teheranul este acum direct implicat pe teren”, a subliniat el.

„Rusia a primit pana acum zeci de drone si va continua sa primeasca”, a comentat Kirby, adaugand ca SUA se tem ca Moscova incearca sa achizitioneze rachete sol-sol pentru a le folosi in Ucraina.

El a asigurat ca administratia Biden va cauta modalitati de a impiedica Teheranul sa vanda astfel de arme Rusiei, adaugand ca nu se va mai concentra pe diplomatie in discutiile cu Iranul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: