Victima, identificată ca Al-Qa’qa’ bin Antar, în vârstă de 30 de ani, era cunoscut pe rețelele sociale pentru videoclipurile sale în care escalada pereți stâncoși și formațiuni vulcanice fără frânghii, ham sau alte echipamente de protecție, relatează televiziunea Al-Jazeera.
Accidentul s-a produs în zona craterului vulcanic Haradhat Damt din provincia Al-Dhalea, unde tânărul încerca o nouă ascensiune extremă.
Potrivit autorităților de apărare civilă, acesta a alunecat de pe peretele abrupt al craterului și a căzut în interiorul formațiunii, într-o zonă greu accesibilă echipelor de salvare.
Intervenția a fost una dificilă, iar căutările au durat mai multe ore din cauza terenului accidentat și a adâncimii craterului.
Echipele de intervenție au reușit ulterior să localizeze și să recupereze trupul neînsuflețit al alpinistului, potrivit autorităților locale.
Surse din cadrul apărării civile au precizat că operațiunea de salvare a fost îngreunată de condițiile periculoase din interiorul craterului, inclusiv pereții abrupți și zona acvatică din partea inferioară a formațiunii vulcanice.
Al-Qa’qa’ bin Antar devenise viral pe platformele sociale datorită filmărilor în care realiza ascensiuni periculoase fără echipament de protecție, uneori chiar desculț, pe pereți naturali extrem de dificili.
Popularitatea sa i-a adus porecla de „Omul Păianjen din Yemen”, însă stilul său extrem de risc a stârnit în repetate rânduri îngrijorări în rândul specialiștilor și al autorităților.
In Yemen, the famous “Spider-Man” has died: a climber fell into a volcanic crater
Well-known Yemeni extreme athlete Antar al-Absi, nicknamed the “Spider-Man,” died during another dangerous ascent. The man fell into the crater of the dormant Dhamt volcano and disappeared.
The… pic.twitter.com/LfNuwgeorp
— NEXTA (@nexta_tv) June 14, 2026