Aparatul RMN de un milion de euro cu care a fost dotat Spitalul din Brasov s-a stricat inainte de a fi folosit

feroviari-2

Cum a fost luat de guler un ministru PSD fata Guvernului. Huiduit de sute de salariati disperati: ”Am asteptat destul! Am asteptat destul!” – Video

Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a coborat, luni in mijlocul celor peste 2000 de angajati ai CFR Marfa care protesteaza acuzand situatia grava in care se afla companie si le-a spus oamenilor ca problemele lor trebuie solutionate „in liniste, fara presiune”. Unul dintre protestatari i-a replicat ministrului: „Am asteptat destul!” moment in care mai multi dintre

aktual24-ce-fac-fermierii-pentru-vaci-pe-timp-de-iarna

Ce fac fermierii pentru vaci pe timp de iarna (P)

Productia laptelui difera iarna fata de vara, la fel ca si consistenta lui. In calitate de clienti, cei din jur isi doresc intotdeauna cantitatea obisnuita de lapte, la gustul obisnuit. Ca sa se alinieze prevederilor europene (de confort a vacilor si igena a mulsului), fermierii sunt responsabili de ingrijirea vacilor. Sticla de lapte natural si

feroviari

Simfonia feroviarilor: „Jos taietorii de salarii”. Parada din Bucuresti pe care Dancila se face ca nu o vede. Un ministru a fost huiduit in fata Guvernului – Video

Peste 2.000 de sindicalisti din sectorul feroviar au inceput luni dimineata, de Ziua Feroviarilor, protestul in fata Ministerului Transporturilor, principalele solicitari fiind adoptarea Statutului Personalului Feroviar si salarii decente. Sindicalistii flutura steagurile Romaniei, ale Uniunii Europene si ale federatiilor sindicale si poarta veste cu inscriptiile sindicatelor de care apartin. Potrivit Agerpres, acestia au pancarte pe

dragnea-134

Kovesi, haituita salbatic de oamenii binomului penal Dragnea-Tariceanu. Inspectia Judiciara anunta declansarea unui nou control la DNA

Inspectia judiciara a inceput luni un control tematic la DNA, care va viza primirea, inregistrarea si circuitul lucrarilor avand ca obiect achitarile definitive inregistrate in perioada 2016 – semestrul I 2017. „Incepand de azi Inspectia Judiciara efectueaza un control tematic la Structura centrala a Directia Nationala Anticoruptie. Controlul tematic a fost dispus prin Ordinul inspectorului

Mesajul lui Iohannis de Ziua Fortelor Terestre: „Armata noastra sa devina mai eficienta in contracararea amenintarilor la adresa securitatii Romaniei si a NATO”

iohannis-2-6

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Fortelor Terestre, in care subliniaza ca Romania este o tara democratica si moderna, care are nevoie de o armata puternica, pentru a-si intari profilul in NATO si Uniunea Europeana. „Sarbatorirea Zilei Fortelor Terestre, al caror patron spiritual este Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de

denis

„Am avut senzatia ca am gresit tara. Ma doare Romania, si ma doare mai mult ca niciodata”. Rictusul barbatului din imagine in fata slugarniciei

Un jurnalist din Pitesti, Denis Grigorescu, a fost martor direct al momentului in care doi concetateni s-au repezit in acelasi timp sa ii sarute mainile premierului Dancila. Grimasa sa, surprinsa in filmul realizat de recorder.ro la „Simfonia lalelelor”, a devenit virala pe retelele de socializare. „Rictusul meu a devenit viral pe Facebook. Si e probabil

raresplansbun-02

Rares Bogdan a izbucnit in lacrimi in direct pe post: „Opriti emisia!”. Realizatorul TV a fost extrem de revoltat de spusele celor de la Antena 3 – Video

Realizatorul TV Rares Bogdan a izbucnit in lacrimi, duminica seara, in cadrul emisiunii sale de la Realitatea TV, dupa ce a ascultat mai multe ale copiilor ucisi la Revolutia din 1989. El le-a reprosat celor de la Antena 3 ca au ridiculizat actiunea Parchetului General impotriva lui Ion Iliescu. „Opriti emisia!”, a spus Rares Bogdan in lacrimi,

nicoleta-3

„Nu sabotati copiii! Le face placere sa defileze”. Reactie nervoasa a profesoarei care a fortat o fetita sa stea in cap pe ciment in fata lui Dancila – Video

Profesoara din Pitesti care a obligat o fetita de trei ani sa stea in cap pe ciment in fata premierului Dancila reactioneaza nervoasa fata de criticile din spatiul public. „Nu politizati copiii, mai bine sustineti-i”, a scris aceasta pe Facebook. “Simfonia Lalelelor la care participam cu mult drag si mandrie argeseana. Un eveniment marcant pentru