Cauza exploziei din Calea Rahovei. Inconștiență, cineva a dat drumul gazelor după ce a rupt sigiliul montat la o electrovalvă de gaz

Cauza exploziei din Calea Rahovei. Inconștiență cineva a dat drumul gazelor după ce a rupt sigiliul montat la o electrovalvă de gaz

Potrivit informațiilor comunicate de ANRE, explozia ar fi fost provocată de ruperea unui sigiliu montat la o electrovalvă de gaz, după ce alimentarea fusese oprită de operatorul de distribuție cu o zi înainte.

„În data de 16 octombrie, în urma unei sesizări, operatorul de distribuție a sistat alimentarea cu gaze naturale, acționând de la distanță electrovalva. Ulterior, un echipaj s-a deplasat la adresă și a sigilat electrovalva respectivă”, se arată în comunicatul ANRE.

A doua zi, pe 17 octombrie, o nouă sesizare a adus echipajul Distrigaz Sud Rețele din nou la locație.

„Echipajul a constatat că sigiliul aplicat în ziua precedentă fusese rupt”, a precizat ANRE.

Constatarea a avut loc în jurul orei 09:30, iar la scurt timp după acest moment a avut loc explozia care a distrus blocul de pe Calea Rahovei nr. 317.

Ancheta ANRE și controale în desfășurare

Președintele ANRE, George Niculescu, a dispus controale imediate la Distrigaz Sud Rețele, pentru a verifica:

  • dacă intervențiile operatorului au respectat procedurile legale;
  • dacă firmele care au efectuat verificările echipamentelor de gaz la acea adresă au acționat conform normelor tehnice.

„Echipele de control se află pe teren în acest moment”, a transmis ANRE.

Poliția caută vinovatul

Surse judiciare au declarat pentru aktual24.ro că Poliția Capitalei verifică dacă cineva a umblat la instalația de gaze. Pînă acum s-au înregistrat trei morti, iar Raed Arafat avertizează că blocul este în risc de prăbușire.

Primele informații oficiale și mărturiile locatarilor indică faptul că explozia devastatoare din blocul de pe Calea Rahovei nr. 317 a fost provocată de o acumulare de gaz. Mai mulți locatari au declarat pentru Antena 3 că în imobil se simțea încă de joi un puternic miros de gaz, însă nu s-au luat măsuri imediate pentru identificarea scurgerii.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a confirmat că gazul este, cel mai probabil, cauza exploziei. „Cel mai probabil, gazul. Asta e cert. Aproape nu putem să spunem că e altceva. Dar ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat — sunt multe aspecte care se discută. Rămâne ca specialiștii să stabilească exact ce s-a produs acolo și cum”, a spus Raed Arafat de la fața locului.

Raed Arafat a precizat că echipele de la compania de gaze au intervenit anterior în zonă și au oprit alimentarea cu gaz, însă nu este clar ce s-a întâmplat ulterior.

„Avem această informație că au fost echipe de la gaz aici și că gazul a fost oprit. Ce s-a întâmplat mai departe urmează să declare cei de la gaz, dacă au făcut verificările.”

Întrebat cum a fost posibilă explozia dacă alimentarea fusese întreruptă, șeful DSU a spus: „Dacă a fost oprit gazul, probabil că cineva l-a deschis. Asta urmează să vedem.”

După explozia devastatoare din Calea Rahovei nr. 317, care a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 13, blocul afectat a fost evacuat complet și declarat cu risc de prăbușire.

În urma tragediei, Primarul General al Municipiului București a convocat, vineri, 17 octombrie 2025, la ora 12:30, o ședință extraordinară a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, la Centrul Municipal pentru Situații de Urgență, din Șoseaua Cotroceni nr. 34–36.

Scopul reuniunii: gestionarea situației de urgență și acordarea de sprijin urgent familiilor evacuate. Iată ce s-a decis:

Sprijin pentru persoanele evacuate

  • Primăria Capitalei a anunțat măsuri imediate pentru locatarii afectați de explozie:
  • Plata chiriei pentru familiile ale căror locuințe au fost distruse;
  • Relocare rapidă în spații sigure și demne, prin activarea fondului de urgență al Primăriei;
  • Asigurarea hranei zilnice, îmbrăcămintei și sprijinului de bază, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB);
  • Asistență medicală și psihologică pentru victime și rudele acestora.

„Primăria Capitalei a activat fondul de urgență pentru ca persoanele evacuate să fie relocate în condiții sigure și demne. Prin DGASMB, vom acoperi masa, îmbrăcămintea și celelalte nevoi imediate ale familiilor afectate”, a transmis primarul general interimar.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Acum câteva zile, președintele Nicușor Dan spunea că „nu exclude” nominalizarea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier după ce PSD preia poziția ca urmare a acordului rotativei guvernamentale. „În măsura în care PSD-ul va decide în 2027 că Sorin Grindeanu este propunerea de premier, nu văd de ce nu aș face această nominalizare”, a […]
Președintele american Donald Trump l-a copleșit cu laude pe premierul maghiar Viktor Orban în timpul vizitei acestuia din urmă la Washington. „Vreau doar să-i urez bun venit acestei persoane cu adevărat bune, este un lider extraordinar. A făcut o treabă fantastică, este un om foarte puternic în țara sa, dar este și iubit”. Cuvinte frumoase. […]
O crimă șocantă a avut loc vineri seară, 8 noiembrie, în comuna Beciu, județul Teleorman, într-un nou episod al violenței domestice care continuă să facă victime în România. În jurul orei 18:20, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța că o femeie zace inconștientă pe stradă. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele […]
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat că nu va fi de acord cu utilizarea activelor rusești înghețate pentru a sprijini Ucraina. Comisia Europeană a propus un plan care ar permite guvernelor UE să utilizeze până la 185 de miliarde de euro – cea mai mare parte a activelor suverane rusești înghețate în prezent în Europa […]
Administrația președintelui american Donald Trump a introdus noi reguli pentru consulate și ambasade. În conformitate cu noua directivă, oficialii consulari americani au fost instruiți să nu emită vize imigranților în vârstă sau persoanelor care suferă de anumite afecțiuni medicale – inclusiv diabet și obezitate, relatează CBS News. Conform unei telegrame a Departamentului de Stat trimisă […]