Cazul Caracal, cine mai sunt vinovati? Godina acuza campaniile de linsaj de la Antena 3 si RTV impotriva oamenilor legii: „Sa ne amintim cazul Sorina”

analize

Politistul brasovean Marian Godina, confruntat cu un val de mesaje critice dupa esecul politistilor de a o salva pe Alexandra, explica detaliat contextul in care acestia au fost nevoiti sa actioneze.

Godina explica simplu si cu o logica de fier cat de mult rau au produs campaniile mediatice duse impotriva oamenilor legii, cele mai multe fiind orchestrate de catre PSD si aliatii sai. „Sa ne amintim cazul Sorina. Ce reactii au fost apoi? De la procuroare la politisti, au fost facuti praf peste tot”, subliniaza Godina.

„Primesc, de ieri, in continuu, mesaje legate de cazul de la Caracal. Unii mi-au spus ca le e scarba de mine, unii ca ar trebui sa-mi fie rusine, altii, pe un ton superior, ma intrebau ce mai am de zis acum? Cum le mai iau eu apararea politistilor?

Am sa le raspund acum:

Daca eu am vreo vina in acest caz, tu, omule care te revolti trimitandu-i mesaje lui Godina (un simplu agent de politie) esti cel putin la fel de vinovat ca mine. Asa ai simtit ca ai luat atitudine? Trimitandu-mi mie mesaje sa ma injuri si sa ma certi?

In cazul in care nu stiai, eu nu am nicio putere de decizie in acest minister, nu eu i-am facut politisti pe cei implicati in caz, nu eu l-am trimis pe procurorul ala sa astepte dupa mandate.

Cu toate astea, m-am simtit ieri groaznic si mi-am cautat vina. Am si gasit-o. Nu am facut mai mult pentru a schimba ceva. Asta desi am iesit la proteste riscand mult mai mult decat cei care imi trimit mesaje spunandu-mi sa imi fie rusine. Dar da, imi este rusine si nu am ce sa spun in apararea colegilor care au ajuns la o adresa la 19 ore de la un apel. Simt aceeasi revolta ca multi dintre voi.

Dar…exista intotdeauna un dar.

Sa ne amintim cazul Sorina.

Dupa ce fusesera epuizate toate caile amiabile de a lua fetita si a o da parintilor adoptivi, un procuror intra in casa.

Cu mandat, politie, mascati etc. Desi imaginile sunt greu de privit, ca ne place sau nu, acea procuroare a fost cea care a solutionat speta care trena de atata timp, respectiv a dat copilul parintilor adoptivi, copilul e acum in SUA si canta la pian, iar daca vreodata va avea nevoie, in loc de 112 va apela 911.

Ce reactii au fost apoi? De la procuroare la politisti, au fost facuti praf peste tot.

Sa ne inchipuim ca va fi un nou caz Sorina. Realizati ca daca asistentul maternal va refuza sa dea copilul, nu ar exista nimeni in acest moment care sa ia masuri? S-ar mai duce cineva sa intre peste el cu politia? Si-ar mai asuma vreun procuror sa ajunga cercetat si sa apara non stop la tv?

Nu am date oficiale despre cazul de la Caracal, stiu cam ce stiti si voi, dar incerc sa disting minciunile de realitate si sa inteleg ce a fost acolo.

As baga mana in foc ca acel procuror nu a intrat in casa, neavand certitudinea ca adresa e corecta si fiind incremenit de teama raspunderii. Lasitatea in forma pura, boala noastra, cea care dispare subit in spatele tastaturilor.

Sunt sigur ca si-a zis sa astepte mandatul cu ora 6, tocmai ca raspunderea sa nu pice pe el. „Sa fie acoperit de hartii” cum se zice prin popor.

De asemenea, exclud varianta, si orice om rational ar trebui sa faca asta, ca in timp ce se auzeau tipetele fetei din casa, politistii asteptau la poarta sa se faca ora 6. Serios acum, cat de naiv sa fii sa crezi asa ceva?

Ma intreba cineva ce faceam daca eram acolo cu un procuror si imi zicea sa nu intru pana la 6. Nu ar fi usor sa fac pe viteazul si sa spun acum de pe margine ca eu as fi intrat oricum? Poate ca i-as fi dat si o palma procurorului ca sa se dea la o parte? Exclus.

As fi facut asta doar daca s-ar fi auzit tipete din casa. Asta ar fi facut si cei care erau acolo, nu am niciun dubiu.

Oameni buni, orice politist, cat ar fi de idiot, ar intra intr-o casa din care se aud tipete in conditiile astea, mai ales ca are lege care il acopera. Ba mai mult, ar fi intrat chiar daca nu era o lege care sa-i dea dreptul asta.

Nu va bucurati de demisii si demiteri. E praf in ochi, lucrurile nu se vor schimba prea curand.

Si nu uitati: societatea are exact institutiile pe care le merita, cu oameni proveniti din randurile ei. Tot societatea e cea care se bucura cand un destept vrea sa interzica radarele, cea care a stat pasiva la macelarirea legilor, cea care accepta sa fie condusa de agramati si cea care tace resemnata atunci cand plateste bilet pentru un concert, in timp ce privilegiatii se uita moca.

Imi pare rau ca, din postura in care sunt, nu pot face mai mult decat sa scriu, dar totusi decontez de fiecare data incompetenta Politiei Romane”, a scris Marian Godina pe blogul sau.

Citeste si: Cum a fost posibil? Magistrat „toba de carte”: „O lege facuta pentru protectia infractorilor a omorat un om”

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: