Cazul Pahonțu și vechiul narativ al „statului paralel”. Cum relatările despre șeful SPP sunt absorbite într-un război informațional mai larg împotriva lui Nicușor Dan

Adaugă ca sursă preferată pe Google

George Simion a formulat explicit această teză după ce Nicușor Dan a vorbit despre cazul Pahonțu. Liderul AUR a întrebat public „Cine l-a făcut președinte pe Nicușor Dan? Nu Pahonțu?” și a legat imediat scandalul de anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și de legitimitatea actualului șef al statului.

Câtă cofeină este prea multă și când începe inima să resimtă efectele

ICE își schimbă tactica. Operațiunile rapide care îi sperie pe imigranții din New Jersey

Există acum două discuții care riscă să fie amestecate: verificarea trecutului și a activității unui șef de instituție este legitimă; transformarea acestei controverse într-o demonstrație a existenței unui mecanism ocult care ar controla președinția necesită dovezi suplimentare, care până acum nu au fost prezentate.

O primă clarificare a venit din partea președintelui României. Nicușor Dan a declarat că orice persoană care a participat la reprimarea Revoluției sau a Mineriadei nu ar trebui să ocupe o funcție înaltă în stat, dar a susținut că, potrivit informațiilor pe care le are, Pahonțu nu se află în această situație.

A susține că această poziție poate fi criticată este una. A deduce de aici că Pahonțu controlează președinția este cu totul altceva.

Pahonțu a mai fost în centrul unei campanii despre „statul paralel”

Actualul episod are un precedent important. În perioada 2017-2018, Lucian Pahonțu a fost una dintre figurile centrale ale campaniei lansate de Liviu Dragnea împotriva a ceea ce liderul PSD numea „statul paralel”.

În noiembrie 2017, conducerea PSD, dominată de Dragnea, a adoptat chiar o rezoluție oficială privind existența unui „Stat Paralel și Ilegitim”, despre care susținea că ar utiliza instituțiile de forță pentru a controla puterea politică și judecătorească.

Dragnea a mers ulterior mult mai departe. El a susținut că din această structură ar face parte oameni din servicii, procurori, judecători, SPP, ANAF, Poliție și mediul privat. În decembrie 2018 îl indica pe Pahonțu drept unul dintre cei mai influenți oameni ai acestei presupuse rețele și afirma că președintele Klaus Iohannis ar fi un „beneficiar” al sistemului.

Acuzațiile nu au fost însoțite de probe publice care să demonstreze existența structurii descrise de liderul PSD.

Conflictul avusese însă efecte instituționale concrete. În ianuarie 2018, după acuzațiile lui Dragnea că șeful SPP s-ar implica în politica internă a PSD și în activitatea guvernelor, premierul Viorica Dăncilă și miniștrii cabinetului său au renunțat la protecția SPP. Dragnea a cerut ulterior o comisie parlamentară de anchetă privind activitatea serviciului.

Opt ani mai târziu, actorii politici sunt diferiți, dar o parte din vocabular este recognoscibilă: „serviciile”, „sistemul”, președintele controlat din umbră, alegerile manipulate și instituțiile care ar acționa împotriva „voinței poporului”.

De la „statul paralel” la discursul suveranist

Narativul nu a dispărut odată cu ieșirea lui Liviu Dragnea din prim-planul politicii. O parte a discursului politic autodefinit drept suveranist a preluat în ultimii ani aceeași structură explicativă, adaptându-i personajele: alegerile sunt controlate, justiția este controlată, serviciile stabilesc conducătorii țării, instituțiile europene intervin în politica internă, presa face parte din sistem, iar politicienii care câștigă alegeri împotriva candidaților acestei zone nu sunt expresia votului popular, ci beneficiarii unei operațiuni ascunse.

După alegerile prezidențiale din mai 2025, George Simion a contestat rezultatul scrutinului câștigat de Nicușor Dan și a solicitat anularea turului al doilea. CCR a respins cererea în unanimitate, calificând-o drept neîntemeiată.

Conflictul nu s-a încheiat însă cu decizia Curții. În vara acestui an, AUR a trecut la un demers politic pentru suspendarea lui Nicușor Dan și a lansat inclusiv o platformă dedicată acestui obiectiv.

Cazul Pahonțu oferă acum un nou suport pentru un narativ deja existent. Afirmația lui Simion („Cine l-a făcut președinte pe Nicușor Dan? Nu Pahonțu?”) mută discuția de la trecutul șefului SPP la legitimitatea șefului statului.

Este exact punctul în care o investigație jurnalistică poate deveni materia primă pentru o campanie politică diferită de investigația însăși.

Politica externă a lui Nicușor Dan, un alt front de contestare

Presiunea asupra președintelui s-a manifestat în ultimele luni și în jurul opțiunilor sale de politică externă.

Nicușor Dan a încercat să păstreze simultan trei direcții pe care le consideră complementare: apartenența României la Uniunea Europeană, întărirea NATO și dezvoltarea relației strategice cu Statele Unite în timpul celei de-a doua administrații Donald Trump.

În ianuarie, președintele declara că Parteneriatul Strategic cu Statele Unite va continua să fie „o linie fundamentală” a politicii externe românești. El a susținut consolidarea prezenței NATO pe flancul estic și la Marea Neagră, creșterea investițiilor în apărare și menținerea articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord drept baza securității României.

În același timp, România a continuat să susțină Ucraina. În iulie, Nicușor Dan a semnat la Kiev, alături de alți lideri din regiune, o declarație care cere întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei, noi sancțiuni împotriva Rusiei și consolidarea securității la Marea Neagră.

Pe 27 august, chiar în perioada în care cazul Pahonțu domina dezbaterea internă, președintele a publicat în presa americană conservatoare un nou articol în care a insistat asupra amenințării reprezentate de Rusia, asupra rolului strategic al României pe flancul estic și asupra necesității întăririi relației cu Washingtonul.

Apropierea diplomatică de administrația Trump a atras rapid critici din cealaltă direcție. Participarea lui Nicușor Dan la inițiative promovate de Casa Albă, articolele publicate în presa conservatoare americană și unele dintre declarațiile sale despre Uniunea Europeană au fost interpretate de ca semne ale unei apropieri de zona MAGA.

Președintele a respins explicit această interpretare. „Nu este în niciun caz, nu e vorba de ideologie”, declara Nicușor Dan în iulie, întrebat dacă este apropiat de MAGA. Argumentul său este că România are nevoie atât de Uniunea Europeană, cât și de Statele Unite și că menținerea relației transatlantice reprezintă un interes strategic, nu o adeziune la o ideologie politică americană.

Prin urmare, pot exista critici legitime asupra politicii externe a președintelui, inclusiv asupra modului în care încearcă să echilibreze Washingtonul și Bruxelles-ul. Dar și aici trebuie făcută diferența între criticarea unei opțiuni strategice și transformarea acesteia într-o nouă dovadă că șeful statului ar aparține unei rețele ascunse.

Numirile din servicii, un alt punct permanent de presiune

O altă temă care revine constant este conducerea serviciilor de informații.

Nicușor Dan a fost criticat pentru întârzierea numirii unui director civil la SRI. Președintele afirmase încă din februarie că are o listă scurtă de cinci persoane și că decizia trebuie negociată cu partidele parlamentare.

Pe 27 august a explicat din nou că desemnarea conducerii SRI este o discuție sensibilă și că nu a dorit să o suprapună peste negocierile pentru formarea unei majorități guvernamentale.

Întrebarea privind durata interimatului este legitimă. La fel sunt întrebările despre criteriile de selecție, independența viitorilor directori și controlul parlamentar asupra serviciilor.

Dar existența unei întârzieri nu demonstrează automat existența unei conspirații a serviciilor. Exact această trecere (de la întrebare la verdict și de la suspiciune la certitudine) este una dintre caracteristicile recurente ale discursului politic conspiraționist.

România, țintă a războiului hibrid

Contextul nu poate fi ignorat dintr-un motiv suplimentar. Uniunea Europeană a afirmat oficial în iulie 2025 că România a fost ținta unui „sofisticat atac hibrid” atribuit Rusiei, care a afectat semnificativ procesul electoral. În aceeași declarație, UE a enumerat printre instrumentele campaniilor hibride rusești sabotajul, atacurile cibernetice, perturbarea infrastructurii critice, manipularea informației și ingerința.

NATO a analizat separat cazul României, descriind operațiunile informaționale ca pe un proces cumulativ prin care sunt construite în timp rețele, ecosisteme de dezinformare și teme care pot fi activate în momente politice favorabile.

Nicușor Dan a afirmat la rândul său, în aprilie 2026, că România este ținta unui război hibrid rusesc de cel puțin zece ani și că infrastructura online care l-a sprijinit pe Călin Georgescu nu a apărut spontan în campania electorală.

Pozițiile ferme privind Rusia, sprijinul pentru Ucraina și avertismentele privind războiul hibrid plasează președintele în contradicție directă cu narativele promovate de ecosisteme politice și informaționale care relativizează responsabilitatea Moscovei pentru război sau prezintă alianțele occidentale ca amenințări la adresa suveranității României.

Cazul Pahonțu apare, astfel, într-un moment în care Nicușor Dan se află deja sub o presiune politică și comunicațională puternică.

Cum funcționează războiul hibrid

Aici se află unul dintre mecanismele esențiale ale războiului informațional modern. Dezinformarea nu înseamnă întotdeauna inventarea unui fapt fals.

Uneori este mult mai eficient să fie preluat un fapt real, o investigație jurnalistică cu impact mare sau o vulnerabilitate reală a statului și să fie introduse într-un cadru interpretativ construit anterior.

Este suficient ca informația să fie absorbită într-un ecosistem care promovează deja ideea că România este controlată de o structură ocultă, că alegerile sunt fraudate, că serviciile stabilesc președinții și că instituțiile democratice nu mai au legitimitate. În această logică, informația inițială poate fi complet autentică.

Manipularea intervine ulterior, prin selecție, amplificare, asociere și concluzii care depășesc ceea ce demonstrează faptele.

Un document despre trecutul lui Pahonțu devine „dovada” că serviciile controlează România.

O controversă despre conducerea SPP devine „dovada” că Nicușor Dan este președintele serviciilor.

O întârziere în numirea șefilor serviciilor devine „dovada” că președintele este controlat din interiorul sistemului.

Iar o critică punctuală la adresa unei instituții este transformată într-o concluzie despre ilegitimitatea întregului stat.

Acest mecanism este mai subtil și mai periculos decât propaganda construită exclusiv din falsuri, tocmai pentru că pornește de la elemente reale.

Războiul hibrid nu trebuie să creeze scandalurile. Le poate exploata. Această distincție este esențială.

Când orice instituție devine „sistemul”

Acesta este numitorul comun care poate fi identificat de la campania „statului paralel” din epoca Dragnea până la o parte a discursului actual din zona suveranistă.

Nu este atacată doar o persoană. Justiția poate deveni „sistemul”. Serviciile sunt „sistemul”. Curtea Constituțională este „sistemul”. Presa care contrazice narativul devine „presa sistemului”. Partidele rivale sunt „partidele sistemului”. Iar un președinte ales prin vot este prezentat nu ca adversar politic legitim, ci ca produsul acelui sistem.

O asemenea construcție are un avantaj politic evident: nu mai trebuie demonstrată separat fiecare acuzație. Toate faptele sunt introduse într-o explicație unică, iar absența dovezilor poate fi reinterpretată chiar ca dovadă a puterii rețelei care le-ar ascunde.

Tocmai aici apare vulnerabilitatea unei democrații în fața războiului informațional. Pentru destabilizarea unei societăți nu este obligatoriu ca publicul să creadă aceeași poveste. Este suficient ca o parte importantă a populației să ajungă la concluzia că nimic nu mai este credibil: nici alegerile, nici instanțele, nici serviciile, nici presa, nici Parlamentul, nici președinția.

Cazul Pahonțu trebuie investigat, nu instrumentalizat

Există în schimb o continuitate documentabilă a unei teme politice care traversează ultimul deceniu: de la Liviu Dragnea și „statul paralel”, până la actualele campanii din zona autodefinită suveranistă, instituțiile statului sunt descrise periodic ca părți ale unei singure structuri oculte care decide alegeri, guverne și destine politice.

Într-o Românie despre care instituțiile europene spun oficial că a fost deja ținta unui atac hibrid și a unor operațiuni de manipulare informațională, diferența dintre control democratic și decredibilizare generalizată devine esențială.

Criticarea instituțiilor întărește democrația atunci când cere documente, explicații și responsabilitate. O slăbește atunci când suspiciunea devine probă, iar orice instituție care nu confirmă un anumit narativ este declarată, prin definiție, parte a conspirației.