CCR a decis in privinta validarii referendumului. Pesedistii din CCR nu au indraznit sa accepte contestatiile

politica

Judecatorii CCR au decis, joi, sa valideze referendumul pe justitie. Ei au respins toate contestatiile depuse in legatura cu referendumul.

Hotararea CCR va fi prezentata plenului Parlamentului.

La ultimul termen, judecatorii au primit o cerere de anulare a decretului prin care presedintele a convocat referendumul.

Judecatorii constitutionali au amanat, in 12 iunie, validarea referendumului din 26 mai. Rezultatele scrutinului au fost luate in discutie in sedinta de joi a CCR.

”In ziua de 12 iunie 2019, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiulart.146 lit.i) din Constitutie, art.46 alin.(1) si al art.47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a dispus amanarea inceperii dezbaterilor, pentru data de 27 iunie 2019, cu privire la verificarea respectarii procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national din data de 26 mai 2019 si confirmarea rezultatelor acestuia. In aceeasi zi a fost inregistrata o contestatie (…) prin care se solicita Curtii Constitutionale sa anuleze Decretul Presedintelui Romaniei nr.420 din 25 aprilie 2019 pentru organizarea unui referendum national, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 329 din 25 aprilie 2019 si, respectiv, sa infirme rezultatele referendumului national consultativ desfasurat in data de 26 mai 2019”, a transmis CCR, printr-un comunicat de presa.

Sursa citata a precizat ca termenul pentru solutionarea acestei contestatii a fost stabilit tot pentru data de 27 iunie 2019.

Potrivit CCR, baza legala este art. 146 lit. i din Constitutie si Legea 47/1992 ca atributie a CCR.

Articolul citat din Constitutie prevede ca CCR ”vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia”.

In 26 mai, au avut loc alegerile pentru Parlamentul European si referendumul pe justitie convocat de presedintele Klaus Iohannis.

Potrivit Biroului Electoral Central, la intrebarea ”Sunteti de acord cu interzicerea amnistiei si gratierii pentru infractiuni de coruptie?” au raspuns 7.922.591 de romani, 6.459.383 dintre acestia alegand raspunsul ”DA”.

La intrebarea ”Sunteti de acord cu interzicerea adoptarii de catre Guvern a ordonantelor de urgenta in domeniul infractiunilor, pedepselor si al organizarii judiciare si cu extinderea dreptului de a ataca ordonantele direct la Curtea Constitutionala?” au dat un raspuns 7.923.869 de romani, 6.477.865 dintre acestia alegand raspunsul ”DA”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: