CCR anunta cand va da verdictul pe legile justitiei. Mesajul ferm al lui Klaus Iohannis transmis judecatorilor CCR

politica

Curtea Constitutionala a precizat ca pe 23 ianuarie isi va anunta decizia in privinta contestatiilor depuse la legile justitiei de catre PNL si Inalta Curte de Casatie si Justitiei. Au fost atacate modificarile la toate cele trei legi adoptate in viteza de majoritatea PSD-ALDE la finalul anului 2017.

Cele sase contestatii vor fi comasate, anunta Antena 3, avand in vedere ca se refera la aceleasi trei legi.

Presedintele Iohannis a criticat din nou, vineri, in sedinta CSM modul in care au fost adoptate legile justitiei. El a avut si un mesaj pentru judecatorii CCR.

„Partenerii nostri din UE si Consiliul Europei au atras atentia ca trebuie mai multa dezbatere, mai multa transparenta. Cu toate acestea, acea comisie parlamentara a mers mai departe cu acea procedura nemaivazuta – fara transparenta, cu pumnul in gura opozitiei, cu lucrat noaptea. De ce s-or fi grabit doamnele si domnii parlamentari sa ingrase porcul in ajun?

Regret ca s-a ajuns in Romania in aceasta situatie, in care legile justiei, care sunt foarte importante, se discuta de urgenta, ad-hoc, cu nerespectarea unor cutume parlamentare, si ajung sa fie contestate la CCR.

Atunci cand legile vor ajunge la mine pentru urmatoarea etapa – care poate sa fie retrimitere in Parlament, promulgare sau contestare la CCR – ma voi referi mai mult la continutul acestor legi.

In continuare am speranta ca aceste legi vor fi imbunatatite.

Am speranta si increderea ca judecatorii CCR se vor apleca cu mult profesionalism asupra legilor justitiei”, a declarat Iohannis la sedinta CSM.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: