CCR da Parlamentului 45 de zile sa faca ce n-a facut in 4 ani. Dosare grele depind acum de cheful de munca al politicienilor

news

CCR a declarat, joi, neconstitutional articolul din Codul Penal care le permitea procurorilor sa obtina intreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale.

Articolul a ajuns pe masa magistratilor in 2018, dupa ce au facut sesizari mai multe instante din tara. El spunea „Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza”. CCR a stabilit atunci ca aceasta generalizare e neclara, imprevizibila si incoerenta si trebuie inlocuita.

Cum in 4 ani nu a fost modificata de cei responsabili, Curtea a constatat neconstitutionalitatea. Acum, Parlamentul are la dispozitie 45 de zile sa gaseasca formula constitutionala.

Magistratii CCR au explicat situatia, intr-un comunicat, dupa ce in spatiul public au aparut mai multe acuzatii ca prin decizia de astazi i-ar ajuta pe cei urmariti penal in dosare cu termene aproape de prescriptie.

„Din 2018 si pana in prezent, nu a fost luata nicio masura, astfel incat prevederea ‘cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea’ a ramas neterminata si inaplicabila. In aceste conditii, prin decizia prezenta s-a declarat neconstitutional textul ramas in vigoare.

Urmeaza ca legiuitorul sa ia in sine masurile necesare pentru punerea in aplicare a Deciziei 297 din 2018 si a prezentei decizii. Mentionam inca o data ca in mod incorect si nejustificat se retine ca prin decizia noastra am fi eliminat institutia intreruperii prescriptiei penale”, au transmis oficialii Curtii.

Surse citate de G4Media spun ca daca situatia nu este rezolvata in 45 de zile, dosare mari vor fi oprite pe motiv ca faptele se prescriu. Unul dintre ele ar fi Dosarul Hidroelectrica, in care sunt judecate Elena Udrea si Ioana Basescu.

Alti beneficiari mentionati de sursa citata ar fi fostul primar al Pitestiului Tudor Pendiuc, fostul sef al Casei Nationale de Asigurari Laurentiu Duta sau fostul sef ANAF Sorin Blejnar.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: