Ce a aflat CIA despre reactiile chinezilor la razboiul declansat de Rusia. Suparare la Beijing, Putin le-a dat peste cap planurile

externe

director CIA, ucraina, ajutor militar, pierdere, razboi, Rusia

Directorul CIA, William Burns, a declarat marti ca este de parere ca liderul chinez Xi Jinping a fost „tulburat” de dificultatile pe care le-a intampinat Rusia in invadarea Ucrainei si de modul in care razboiul a unit Statele Unite si Europa, informeaza AFP. China a declansat in ultimii ani o ofensiva economico-diplomatica de a patrunde pe pietele din Europa.

„Cred ca presedintele Xi si conducerea chineza sunt putin tulburati de ceea ce vad in Ucraina”, a declarat seful Agentiei Centrale de Informatii, William Burns, in fata parlamentarilor americani, in timpul unei audieri privind evaluarea amenintarilor globale.

„Ei nu au anticipat dificultatile semnificative pe care le vor intampina rusii”, a precizat Burns.

Burns, un diplomat american respectat timp de trei decenii si fost ambasador la Moscova, a declarat in fata grupului de experti din Camera Reprezentantilor din SUA ca liderii Chinei sunt ingrijorati „de daunele reputationale care pot aparea din cauza asocierii lor stranse cu presedintele Putin”.

El a spus ca Beijingul este ingrijorat de consecintele economice ale faptului de a fi un aliat al Moscovei, intr-un moment in care China se confrunta cu rate de crestere anuala mai mici decat a avut in cea mai mare parte a ultimelor trei decenii.

Burns a adaugat ca China este, de asemenea, ingrijorata de consecintele geopolitice mai largi ale invaziei Rusiei, inclusiv „de modul in care Vladimir Putin i-a apropiat mult mai mult pe europeni si americani”.

„Ei valorificau ceea ce credeau a fi capacitatea lor de a genera scindari intre europeni si noi (SUA), si prin urmare eu cred ca aceasta este contrariant pentru ei”, a asigurat Burns.

Dupa aproape doua saptamani de la inceperea invaziei, fortele rusesti sunt impotmolite in Ucraina, suferind pana la 4.000 de morti, potrivit estimarilor Pentagonului, si intampinand o rezistenta neasteptat de puternica din partea fortelor ucrainene.

Beijingul a refuzat sa condamne invazia din partea partenerului sau apropiat, Rusia, si a declarat luni ca prietenia lor ramane „solida ca piatra”, in ciuda condamnarii internationale a Moscovei. Si-a exprimat deschiderea de a ajuta la medierea unui sfarsit al razboiului.

Marti, Xi a indemnat la „retinere maxima” cu privire la Ucraina, calificand criza drept „profund ingrijoratoare”, in cadrul unui summit video cu omologii sai francez si german Emmanuel Macron si Olaf Scholz.

Xi a declarat ca doreste ca Rusia si Ucraina „sa mentina ritmul negocierilor, sa depaseasca dificultatile si sa continue discutiile pentru a obtine rezultate”, potrivit televiziunii de stat CCTV.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: