”Eu a doua zi, dimineața, eram la Viena ca să vorbesc cu echipa lui Viktor Orban, să dea declarație de susținere. Ceea ce s-a întâmplat. Dar după aia a venit UDMR-ul să îl șantajeze pe Viktor Orban pentru că ei au alegeri anul viitor și n-a mai contat.
(…) Cu voturi, da. Viktor Orban nu stă atât de bine în momentul ăsta la alegerile din Ungaria. Sigur că este potențat de intermedierea păcii, întâlnirea dintre Trump și Putin, care va fi, dacă va fi făcută la Budapesta. Sigur că și-a făcut noua lege electorală și colegiile exact ca să servească interesele de rămânare la putere, dar adversarul lui politic care făcea înainte parte tot din Fidesz, Peter Magyar din mișcarea TISA, este un adversar redutabil și Viktor Orban a stat mult la putere, iar puterea erodează, deci nu și-ar fi permis Victor Orban să renunțe la voturile pe care rețeaua UDMR-ului le asigură și le va asigura și de data asta în 2026 în Ardeal”, a declarat Simion în podcastul unei propagandiste suveraniste, Oana Eftimie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat după primul tur al prezidențialelor din România că este „foarte bine” ca maghiarii din Transilvania să evite colaborarea cu cei care sunt „duşmanii comunităţii maghiare”.
Orban a fost întrebat despre poziţia sa faţă de George Simion în contextul în care acesta a stârnit reacţii în rândul comunităţii maghiare din Transilvania, iar atât liderii maghiari locali, cât şi comunitatea în ansamblu, au respins orice colaborare cu extrema dreaptă.
„Foarte bine fac maghiarii din România că nu colaborează cu extremiştii de dreapta, dar nici cu cei de stânga. Să nu colaboreze cu cei care sunt duşmanii comunităţii maghiare. Cine sunt aceştia? Cei din Transilvania ştiu mai bine decât oricine altcineva”, a spus Viktor Orban, care s-a aflat la Târgu Mureş pentru a participa la funeraliile juristului şi activistului Előd Kincses.
Premierul ungar a spus că va începe campania electorală din Ungaria „cu încredere sănătoasă şi fondată istoric”, amintind că se află în al 20-lea an ca prim-ministru și a câștigat cinci alegeri, dintre care ultimele patru consecutiv. „Guvernul adoptă în mod constant măsuri care oferă oportunităţi din ce în ce mai multor oameni. De ce ar trebui să fim lipsiţi de încredere în noi înşine?”, a afirmat el.
El a reamintit că, în ciuda reacţiilor apărute în urma poziţiei sale faţă de alegerile din România, Ungaria nu doreşte să intervină în politica internă a altei ţări: „Am spus că nu ne implicăm în actuala campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din România. Dar am transmis, din acel loc simbolic, mănăstirea de la Tihany, că, indiferent cine va fi ales preşedinte al României, noi dorim cooperare şi solidaritate”.
Viktor Orban a adăugat că această poziţie este una constantă: „Nimeni să nu se aştepte ca Ungaria să susţină sancţiuni împotriva oricărui lider ales democratic sau guvern al României, în cadrul Uniunii Europene – deşi astfel de sancţiuni sunt frecvente. Chiar acum, şi noi suntem supuşi unor astfel de represalii. Noi, ungurii, vom fi alături de români dacă vor fi sancţionaţi la Bruxelles pentru că îşi apără suveranitatea sau valorile creştine. Acesta este mesajul nostru acum şi va rămâne neschimbat şi peste cinci ani”.