Statul Israel este o putere nucleara inca de la finalul anilor 1960, desi nu recunoaste acest lucru oficial, fidela politicii sale de „ambiguitate strategica”.
Tara nu este parte a Tratatului de Neproliferare Nucleara (TNP) si nu a acceptat garantiile AIEA pentru unele dintre activitatile sale nucleare principale.
Politica sa de opacitate nucleara a fost in general tolerata atat de aliati, cat si de adversari.
Majoritatea estimarilor sustin ca Israel detine aproximativ 90 de focoase nucleare pe baza de plutoniu si a produs suficient plutoniu pentru 100–200 de arme, conform Centrului pentru Controlul Armelor.
Aceste estimari au ramas relativ constante de-a lungul deceniilor, ceea ce sugereaza o postura nucleara definita de nevoile de descurajare ale Israelului.
Alte surse dau un numar mai mare de arme, de pana la 400, si rezerve pentru 300 de arme.
Israel pare concentrat strict pe supravietuire si nu urmareste sa ameninte alte state cu arme nucleare.
Se crede ca plutoniul pentru programul nuclear israelian a fost produs intr-un reactor construit cu asistenta franceza, desi alte informatii crediteaza ideea ca pentru inceput acesta a fost sustras de la americani.
Reactorul de cercetare IRR-2 de la Centrul de Cercetare Nucleara Negev, cunoscut si ca Dimona, este oficial un reactor termic de 26 de megawati, desi unii cred ca aceasta capacitate este subestimata.
Instalatia nu este supusa garantiilor AIEA.
Reactorul a devenit operational in decembrie 1963 si este probabil ca a ajutat Israelul sa produca prima sa arma nucleara in 1966–1967, desi aceste informatii nu au fost confirmate oficial.
Documente guvernamentale desecretizate arata ca cel putin din 1975, guvernul SUA era convins ca Israelul detinea arme nucleare.