Inspectoratul General pentru Imigrări a anunțat sâmbătă că persoana eliberată din penitenciar nu are cetățenie română și nici un drept de ședere reglementat în România.
„Față de cetățeanul străin a fost dispusă măsura luării în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României. Având în vedere starea sa de sănătate, măsura se execută în prezent sub pază și supraveghere permanentă în cadrul unei unități spitalicești, unde primește îngrijirile medicale necesare”, se arată în comunicatul IGI.
Surse judiciare au precizat că persoana la care se referă instituția este Omar Hayssam.
După încheierea tratamentului medical, Hayssam nu va fi pus în libertate, ci va fi transferat într-un centru de cazare administrat de Inspectoratul General pentru Imigrări.
„La finalizarea internării medicale, persoana va fi transferată într-un centru de cazare al Inspectoratului General pentru Imigrări pentru continuarea procedurilor, în vederea returnării”, a mai transmis instituția.
Polițiștii de imigrări efectuează verificările necesare pentru stabilirea condițiilor în care acesta poate fi îndepărtat din România. IGI nu a precizat deocamdată în ce țară ar urma să fie trimis și nici când ar putea avea loc operațiunea.
Tribunalul Ilfov a decis vineri eliberarea condiționată a lui Omar Hayssam, care executa o pedeapsă rezultantă de 24 de ani de închisoare.
Sirianul fusese adus în România la 19 iulie 2013, după ce fugise din țară în 2006. El a petrecut astfel aproximativ 13 ani consecutivi în sistemul penitenciar românesc, înainte de admiterea cererii de eliberare condiționată.
Decizia instanței privind eliberarea nu îi conferă însă dreptul de a rămâne pe teritoriul României. În lipsa cetățeniei române și a unui drept legal de ședere, în cazul său au fost declanșate procedurile administrative de returnare.
Cea mai cunoscută condamnare a lui Omar Hayssam este cea de 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea, în 2005, în Irak, a jurnaliștilor români Marie-Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian.
Hayssam a mai primit mai multe condamnări definitive:
– 24 de ani de închisoare în dosarul „Manhattan”, în care procurorii DIICOT l-au acuzat de infracțiuni economice;
– 20 de ani de închisoare în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak;
– 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”;
– trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”;
– doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Pedepsele nu au fost executate prin însumare aritmetică, Hayssam aflându-se în penitenciar în baza unei pedepse rezultante de 24 de ani.