Ce se intampla cu crestinii din Afganistan. Situatie dramatica, Sharia prevede pedeapsa cu moartea pentru musulmanii care se convertesc la alta religie

externe

Numarul crestinilor din Afganistan este cuprins intre 10.000 si 12.000. Marea majoritate a acestora sunt convertiti de la islam la crestinism. Timp de decenii, acestia si-au practicat in mare parte credinta in clandestinitate, deoarece convertirea este considerata o crima pedepsita cu moartea in conformitate cu legea Sharia, informeaza publicatia americana The Hill.

De la caderea talibanilor in 2001, comunitatea crestina nu numai ca a crescut, dar a devenit mai curajoasa, in parte datorita unui minim de securitate oferit de prezenta SUA pe teren. In 2019, pe masura ce numarul copiilor nascuti de convertiti a crescut, zeci de crestini afgani au decis sa isi includa apartenenta religioasa pe cartile nationale de identitate, astfel incat generatiile viitoare sa nu fie nevoite sa isi ascunda credinta. Insa doar aproximativ 30 de crestini au reusit sa faca aceasta schimbare inainte de preluarea puterii de catre talibani, saptamana trecuta.

Acum, retragerea Statelor Unite nu le-a lasat crestinilor afgani alta solutie decat sa se alature celor care au cooperat cu guvernele american si afgan si sa se ascunda. Amintirile executiilor publice, a biciuirii si amputarilor crestinilor si a altor minoritati religioase in timpul guvernarii anterioare a talibanilor raman vii. Intrucat se pare ca talibanii lucreaza deja pentru a da de urma crestinilor, avand liste cu numele lor, unii lideri de biserici locale isi sfatuiesc comunitatile sa ramana in casele lor, chiar daca stiu ca cea mai buna si poate singura speranta pe termen lung este sa fuga cumva din tara. Alti crestini se pare ca au fugit pe dealuri in incercarea de a gasi siguranta.

Crestini afgani si-au exprimat ingrijorarea ca, odata cu preluarea controlului asupra Kabulului, se asteapta sa fie ucisi. Exista deja informatii ca talibanii efectueaza asasinate tintite asupra crestinilor si ale altor minoritati, fiind executati toti cei care sunt gasiti cu programe biblice instalate pe telefoanele lor mobile.

Crestinii se tem, de asemenea, pentru siguranta copiilor lor, talibanii facand deja publice planurile de „eradicare a ignorantei religioase” prin luarea femeilor si fetelor nemusulmane ca sclave sexuale si prin fortarea baietilor sa serveasca drept soldati.

Crestinii stiu ca talibanii ii cauta. Crestinii care se ascund au anuntat ca au primit telefoane in care li se spune: „Stim unde sunteti si ce faceti”. Nestiind cat de sofisticate sunt capacitatile de urmarire ale talibanilor, crestinii isi inchid telefoanele pentru a evita supravegherea si au inceput sa se mute in locatii cat mai ascunse.

Ca situatia sa fie si mai complicata, multi dintre cei din monirotatile religioase nu au pasapoarte. Se estimeaza ca doar 20-30% din comunitatea crestina cunoscuta au pasapoarte. Fara pasapoarte, nu este clar daca vreo tara straina i-ar accepta, in cazul in care ar reusi sa iasa din tara.

Mai multi oficiali guvernamentali europeni discuta in prezent posibilitatea de a trece cu vederea cerintele privind documentele de imigrare pentru acele persoane a caror identitate si statut de vulnerabilitate pot fi verificate de grupuri ale societatii civile. Dar pana cand tarile nu confirma si nu anunta ca sunt dispuse sa renunte la cerintele privind pasaportul si viza, multi crestini afgani nu sunt dispusi sa riste calatoria din ce in ce mai periculoasa prin punctele de control ale talibanilor pana la aeroport. Si, in prezent, un pasaport si o sosire in siguranta la aeroport nici macar nu sunt suficiente; putinii crestini cu pasaport care au ajuns la aeroport nu au putut inca sa paraseasca tara.

Cu telefoanele inchise, multi crestini vor fi greu de contactat sau de localizat pentru a fi salvati, in cazul in care guvernul american va lua in sfarsit masuri directe pentru a corecta unele dintre cele mai grave consecinte ale retragerii sale dezastruoase.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: