Ce spagi se dau pentru angajarea in Spitalul Judetean Baia Mare. „Genunche” sustine ca nu a auzit: „Habar nu am de asemenea lucruri!”

politica

Sute de comentarii pe pagina de Facebook a senatorului PSD de Maramures Liviu Marian Pop dupa ce acesta a publicat un mesaj in care neaga vehement acuzatiile fiului Sorinei Pintea. Ionut Pintea spune ca o parte din banii destinati mamei sale ca mita au ajuns la senatorul PSD.

Senatorul PSD a sters peste trei sferturi dintre comentarii, deranjat de mesajele care ii urau sa ajunga cat mai repede la puscarie. La vreo cateva a ales sa raspunda.

„Marian Pop, tu nu stiai ca Pintea ia mita de la oricine se angaja la spital? Toata lumea stia 5.000 euro, asistenta 2.000 infirmiera si 1.000 brancardierul”, i-a spus un locuitor din Baia Mare lui Pop.

„Habar nu am de asemenea lucruri!”, a replicat senatorul PSD.

Citeste si: Fost ambasador: „Toata lumea stie in Baia Mare, nimeni nu se putea angaja in vreun spital din oras fara a plati o mita Sorinei Pintea”

Senatorul PSD Liviu Marian Pop a publicat o postare pe Facebook in care neaga acuzatiile lui Ionut Pintea, fiul Sorinei Pintea. El recunoaste totusi ca l-a sunat pe Ionut Pintea.

„NU am avut si NU am nici o legatura cu situatia nefericita in care se afla colega mea, Sorina Pintea. Azi dimineata l-am sunat pe fiul acesteia, Ionut Pintea, pentru a ma asigura ca e in regula, uman vorbind. Imi pare rau ca apelul meu a fost interpretat si am fost tarat in acest scandal, dar totodata pot intelege zbuciumul sufletesc si disperarea prin care trece acest tanar. Sper ca lucrurile sa se lamureasca in cel mai scurt timp, pentru ca si eu, la randul meu, am o familie care nu vreau sub nicio forma sa fie victima colaterala a acestei neintelegeri”, a scris Pop pe Facebook.

Fiul fostului ministru al Sanatatii, Ionut Pintea, anunta ca o parte din banii care urmau sa ajunga la mama sa ca spaga au fost incasati de senatorul PSD Liviu Marian Pop.

”Dimineata am fost sunat de senatorul PSD Liviu Marian Pop si m-a rugat sa ma intalnesc urgent cu cineva. M-am inregistrat inainte sa ma intalnesc, deoarece nu stiam cu cine urma sa ma intalnesc (…). Am ajuns la Pizzeria M, in Baia Mare, unde dupa vreo 15 minute a venit la mine un domn mic de inaltime cu parul grizonant, mi-a zis ca urmeaza sa se intalneasca cu Marius, fiul primarului din Ulmeni. Dupa alte 15 minute a venit la mine si mi-a zis ca are niste informatii care o pot ajuta pe mama. Zice: ‘Stii, ca de fapt eu n-am mai spus despre ceilalti bani’. ‘Stati un pic, cum adica ceilalti bani?’. Mi-a zis ca a fost vorba de patru plati, patru transe de bani, pe care el i-a facut catre Liviu Marian Pop. Odata 40.000 de euro anul trecut si odata cate 5000 de euro, tot catre Liviu Marian Pop, bani care am inteles ca urmau sa ajunga la mama mea (…) Am ramas socat cand mi-a spus ca el este Mihai Costea, denuntatorul”, a declarat Ionut Pintea intr-o inregistrare postata pe Facebook.

Ionut Pintea a relatat apoi ce i-a spus denuntatorul: ”Imi cer scuze pentru ce s-a intamplat, dar n-am avut ce sa fac pentru ca mie mi-au facut flagrant la Bucuresti. Eu am fost firma subcontractoare si proprietarul firmei din Bucuresti mi-a facut flagrant in momentul in care eu luam bani. Si l-am intrebat de ce lua banii aia? Si mi-a spus ca: Pai, trebuia sa ii dau mai departe. Nu mi-a spus cui. Dar dupa flagrant am fost cablat, am fost urmarit, am fost interceptat si n-am putut sa anunt pe nimeni in legatura cu ceea ce mi s-a intamplat si sa previn pe cineva. Si in momentul ala m-am speriat putin, deoarece o intalnire cu denuntatorul in a doua zi dupa flagrant clar nu este benefica pentru nimeni si poate avea urmari destul de grave. Asa ca am ales sa plec de-acolo. Si asta este marturia mea pe care o dau acum. Cred in Justitie ca lucrurile se vor reglementa, pentru ca mama mea a muncit mult prea mult, este bolnava si nu merita nimic din toate astea”, a mai declarat Ionut Pintea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: