„Ce treaba ai tu ca presedinte sa ceri demisia premierului Dancila?”. Teodorovici ii cere obraznic lui Iohannis sa nu mai „incite” si „irite” populatia

politica

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi seara, la Antena 3, ca, dupa ce i-a transmis presedintelui Klaus Iohannis sa vina cu o pozitie foarte clara in legatura cu ceea ce se intampla in justitie, a fost intrebat cum si-a permis „sa se bage pe zona de justitie”, iar raspunsul lui este „Sunt demnitar roman”. El a sustinut ca seful statului este obligat sa ia atitudine pe acest subiect si „sa fie dispus la dialog, in loc sa dea mesaje care sa incite si sa irite”.

„Cand tu intrebi sau lasi sa se inteleaga ca nu ar mai fi bani pana la final de an sa asiguri exact ceea ce doare – pensia, salariul veniturile populatiei – cel din piata, investitorul, deja are un semnal, ca vine cu un cost mai mare atunci cand cumpara titluri de stat – iti face o oferta mult mai scumpa, iar costurile le suporta toti romanii”, a spus Teodorovici, citat de news.ro.

Eugen Teodorovici l-a acuzat pe Iohannis ca prin mesajele transmise da semnale negative in piata, spunand ca acesta ar putea sa isi exprime criticile „intr-un cadru restrans”.

„Cand tu intrebi sau lasi sa se inteleaga ca nu ar mai fi bani pana la final de an ca tu, ca stat, sa asiguri exact ceea ce doare – pensia, salariul veniturile populatiei – cel din piata, investitorul, deja are un semnal, ca vine cu un cost mai mare atunci cand cumpara titluri de stat – iti face o oferta mult mai scumpa, iar costurile le suporta toti romanii (…) Nu spun sa nu critice, dar o putea face intr-un cadru restrans, putea sa ceara informatii oficiale”, a declarat Teodorovici.

El a spus ca, dupa ce miercuri seara i-a transmis presedintelui Klaus Iohannis sa vina cu o pozitie foarte clara in legatura cu ceea ce se intampla in justitie, a fost intrebat cum si-a permis sa se bage pe zona de justitie. „Va spun eu – sunt demnitar roman. De la justitie pleaca tot, se leaga tot, si economia poate sa mearga mai bine sau mai rau, dupa cum merge justitia. Sa ne uitam cate companii au fost distruse din cauza interpretarii unor legi (…)”, a afirmat ministrul Finantelor.

Teodorovici i-a transmis din nou presedintelui Iohannis ca „trebuie sa inteleaga ca un Guvern este responsabil de politica fiscala”, iar daca ceva nu merge, cetateanul il sanctioneaza la vot, in timp ce seful statului este obligat sa ia atitudine pe tema justitiei. Teodorovici a sustinut, de asemenea, ca obligatia sefului statului este „sa aiba dialog, nu sa dea mesaje care sa incite”.

„Trebuie sa fie clar ca politica fiscala este responsabilitatea Guvernului, iar tu, ca presedinte, adreseaza-te pe ceea ce ne doare de foarte multi ani – justitia, legile, modul in care suntem judecati, mii de dosare trimise catre parchete pe zona de economie (…) Presedintele este obligat sa ia atitudine pe acest subiect, trebuie sa fie dispus la dialog, nu sa dea mesaje care sa irite si sa incite. Treaba cu demisia (ceruta premierului Viorica Dancila -n.r.) – ce treaba ai tu ca presedinte? Esti obligat sa ai dialog pina in ultima clipa de mandat, nu ai voie sa te superi pe nimeni”, a mai spus Teodorovici.

De asemenea, el i-a raspuns presedintelui Klaus Iohannis, dupa ce seful statului a intrebat public Guvernul daca mai are bani pentru pensii si salarii pana la sfarsitul anului: „Bani de pensii si salarii sunt si vor fi pana la finalul anului. Ne uitam foarte aten pe fiecare cifra, iar datele arata ca suntem in graficul in baza caruia am aprobat in parlament bugetul pe 2018”.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi, dupa ce a vizitat uzina Dacia din Mioveni, ca asteapta niste raspunsuri mai convingatoare de la Guvern cu privire la situatia banilor pentru pensii si salarii. De asemenea, i-a transmis ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, care a spus ca presedintele nu are dreptul sa ceara explicatii Guvernului cu privire la situatia financiara, ca este in masura sa faca asta.

Intrebat daca este multumit de raspunsurile date de Guvern dupa ce a intrebat daca mai sunt bani de salarii si pensii, presedintele a raspuns: “Haideti sa mai asteptam, poate primim raspunsuri mai convingatoare”.

Referitor la declaratiile ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, potrivit carora presedintele nu este in masura sa cerea explicatii Guvernului pe tema salariilor si pensiilor, acesta a spus: „Iata ca sunt in masura”.

“Nu cred ca va asteptati cu un Duster in spate sa vorbim despre asta”, a mai spus Klaus Iohannis, dupa ce tot ministrul Finantelor i-a cerut o pozitionare fata de Justitie.

Atacurile presedintelui Klaus Iohannis la adresa Guvernului sunt nejustificate, in contextul in care problema pensiilor si a salariilor reprezinta atributul Executivului, iar presedintele ar trebui sa aiba o pozitie foarte clara in legatura cu ceea ce se intampla in justitie, in conditiile in care exista ”oameni care au stat in inchisoare in mod nejustificat”, a afirmat miercuri ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, in cadrul unei conferinte de presa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: