Potrivit Mediafax, proiectul propune modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și introducerea unor noțiuni legate de prevenție, vaccinare, sănătatea reproducerii și combaterea comportamentelor de risc în programa școlară.
Inițiatorii susțin că România se confruntă cu probleme majore în domeniul sănătății publice și al educației preventive, situându-se sub media Uniunii Europene la mai mulți indicatori.
Potrivit expunerii de motive, proiectul vine pe fondul avertismentelor formulate de World Health Organization și UNICEF privind reapariția focarelor de rujeolă și scăderea acoperirii vaccinale în Europa.
Parlamentarii PSD afirmă că doar aproximativ 62% dintre copiii din România au primit în 2024 a doua doză de vaccin ROR, mult sub pragul de 95% recomandat de OMS pentru eliminarea rujeolei.
„România se află într-o situație de vulnerabilitate accentuată în raport cu media Uniunii Europene, atât în ceea ce privește indicatorii educaționali, cât și prevenția, vaccinarea și expunerea copiilor și tinerilor la comportamente de risc”, se arată în document.
Un alt argument invocat de inițiatori este creșterea consumului de droguri în rândul adolescenților.
Potrivit acestora, educația preventivă ar trebui introdusă sistematic încă din școală, pentru a reduce riscul transformării experimentării ocazionale în dependență sau comportamente periculoase. Proiectul face referire și la date ale UNICEF potrivit cărora unul din zece copii născuți în România are mamă adolescentă.
Autorii inițiativei susțin că noile cursuri ar trebui adaptate vârstei elevilor și orientate către prevenție și informare medicală de bază. Materia ar putea fi introdusă fără costuri suplimentare majore
Conform proiectului, programa școlară și manualele pentru disciplina „Educație pentru sănătate” ar urma să fie elaborate de Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății.
Inițiatorii propun și organizarea unor cursuri speciale de formare pentru profesori, prin intermediul Institutului Național de Sănătate Publică și al direcțiilor de sănătate publică.
Parlamentarii susțin că implementarea disciplinei ar putea fi realizată rapid, folosind structurile și personalul deja existente în sistemul educațional și medical.
Proiectul nu stabilește încă exact clasele la care va fi predată noua materie sau numărul de ore alocat, aceste detalii urmând să fie incluse ulterior în planurile-cadru și în programa școlară.
Consiliul Economic și Social a avizat favorabil inițiativa legislativă, însă a recomandat ca noțiunile de sănătate și prevenție să fie integrate în competențele-cheie deja existente, și nu prin introducerea unei competențe complet separate.
Instituția consideră totuși că este necesară „o abordare mai clară și mai sistematică a educației pentru sănătate”, în contextul creșterii problemelor medicale și sociale în rândul elevilor.