Cel mai curat aer din Europa se respira in doua orase din Suedia si Finlanda

externe

Orasul Umea din Suedia si orasul Tampere din Finlanda au cel mai curat aer din Europa, potrivit unui clasament recent al agentiei de mediu a Uniunii Europene (EEA), transmite dpa, citata de Agerpres.

Particulele fine, poluantul cu cel mai mare impact asupra sanatatii in ceea ce priveste moartea prematura si imbolnavirile au fost, de asemenea, scazute in aerul din Funchal (Madeira), Tallinn (capitala Estoniei) si orasul norvegian Bergen, conform sursei citate.

Lista calitatii aerului s-a bazat pe o evaluare a datelor din peste 320 de orase din Europa, publicata joi de EEA.

Dintre acestea, 127 de orase s-au dovedit a avea o buna calitate a aerului, in timp ce 123 au avut o poluare moderata si 73 au fost clasificate ca avand o calitate slaba sau foarte slaba.

Majoritatea oraselor situate in partea inferioara a clasamentului se afla in Polonia si in nordul Italiei.

Agentia europeana de mediu a evaluat poluarea cu particulele in suspensie PM2.5 in 323 de orase din 26 de tari ale UE, dar si din Islanda, Norvegia si Elvetia.

Clasamentul a acoperit ultimii doi ani si nu a inclus toate orasele europene, omisiuni cauzate de lipsa unor date comparabile.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: