Cel mai „puternic” pasaport din lume in 2023. Pasapoartele japoneze sunt peste cele germane si spaniole

life

Trei pasapoarte asiatice ofera detinatorilor lor o libertate de calatorie mai mare decat cele din oricare alta tara, potrivit unui nou raport trimestrial publicat de firma de consultanta pentru cetatenia globala si rezidenta Henley & Partners, cu sediul la Londra, potrivit CNN.

Cetatenii japonezi beneficiaza de acces fara viza sau cu viza la cerere intr-un numar record de 193 de destinatii din intreaga lume, situandu-se inaintea Singapore si Coreei de Sud ai caror cetateni pot vizita liber 192 de tari.

Calatoriile la nivel global se situeaza acum la aproximativ 75% din nivelul pre-pandemie, potrivit celei mai recente editii a Henley Passport Index, care se bazeaza pe date de la Asociatia Internationala de Transport Aerian (IATA).

Pe locurile urmatoare se afla tari europene: Germania si Spania sunt la egalitate cu 190 de destinatii, urmate de Finlanda, Italia, Luxemburg cu 189.

Vin din urma Austria, Danemarca, Olanda si Suedia, toate la egalitate pe locul cinci, in timp ce Franta, Irlanda, Portugalia si Regatul Unit sunt pe locul 6.

Noua Zeelanda si Statele Unite apar pe locul 7, alaturi de Belgia, Norvegia, Elvetia si Cehia.

Romania se afla pe locul 17 in acest clasament, pasaportul romanesc fiind acceptat fara viza in 175 de destinatii.

Cetatenii afgani se afla din nou in partea de jos a indexului si pot merge in doar 27 de tari fara a avea nevoie de viza in prealabil.

Lista Henley & Partner este unul dintre mai multi indici creati de firmele financiare pentru a clasifica pasapoartele globale in functie de accesul pe care il ofera cetatenilor lor.

Indexul pasapoartelor Henley claseaza 199 de pasapoarte in functie de numarul de destinatii pe care detinatorii lor le pot accesa fara viza prealabila. Este actualizat in timp real pe tot parcursul anului, pe masura ce intra in vigoare modificari ale politicii de viza.

Indexul Pasapoartelor Arton Capital ia in considerare pasapoartele a 193 de tari membre ale Natiunilor Unite si sase teritorii – ROC Taiwan, Macao (RAS China), Hong Kong (RAS China), Kosovo, Teritoriul Palestinian si Vatican. Sunt excluse teritoriile anexate altor tari.

De asemenea, este actualizat in timp real pe tot parcursul anului, dar datele sale sunt colectate prin monitorizarea atenta a portalurilor individuale ale guvernelor. Este un instrument „pentru oamenii care calatoresc, pentru a oferi informatii precise si usor de accesat pentru nevoile lor de calatorie”, a declarat fondatorul Arton Capital, Armand Arton, pentru CNN.

Global Passport Power Rank 2023 plaseaza Emiratele Arabe Unite pe primul loc, cu un scor de 181 fara viza sau fara viza la sosire.

In ceea ce priveste locul doi, acesta este detinut de 11 tari, majoritatea fiind in Europa: Germania, Suedia, Finlanda, Luxemburg, Spania, Franta, Italia, Tarile de Jos, Austria, Elvetia si Coreea de Sud.

Statele Unite si Marea Britanie se afla pe locul 3, alaturi de Danemarca, Belgia, Portugalia, Norvegia, Polonia, Irlanda si Noua Zeelanda.

Cele mai bune pasapoarte de detinut in 2023, conform Henley Passport Index:

1. Japonia (193 de destinatii)
2. Singapore, Coreea de Sud (192 de destinatii)
3. Germania, Spania (190 de destinatii)
4. Finlanda, Italia, Luxemburg (189 de destinatii)
5. Austria, Danemarca, Tarile de Jos, Suedia (188 de destinatii)
6. Franta, Irlanda, Portugalia, Regatul Unit (187 de destinatii)
7. Belgia, Noua Zeelanda, Norvegia, Elvetia, Statele Unite, Republica Ceha (186 destinatii)
8. Australia, Canada, Grecia, Malta (185 de destinatii)
9. Ungaria, Polonia (184 de destinatii)
10. Lituania, Slovacia (183 de destinatii)

La polul opus, cu 40 sau mai putine tari:

102. Coreea de Nord (40 de destinatii)
103. Nepal, teritoriul palestinian (38 de destinatii)
104. Somalia (35 de destinatii)
105. Yemen (34 de destinatii)
106. Pakistan (32 de destinatii)
107. Siria (30 de destinatii)
108. Irak (29 de destinatii)
109. Afganistan (27 de destinatii)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: