Cele mai active asociatii ale magistratilor il pun la colt pe Predoiu: „Proiectul de desfiintare a Sectiei Speciale este un compromis inadecvat”

politica

Catalin Predoiu, vizita, Austria, Schengen, esec, tradus, suficient

Asociatiile magistratilor care s-au opus vehement in Regimul Dragnea maltratarii legilor justitiei au transmis, luni, ca noul proiect privind desfiintarea Sectiei Speciale ”este un compromis inadecvat, care incalca obligatiile Romaniei de stat membru al Uniunii Europene si al Consiliului Europei”.

Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, Asociatia Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor si Asociatia Initiativa pentru Justitie au transmis, luni, un comunicat in care isi manifesta nemultumirea fata de proiectul lui Catalin Predoiu privind desfiintarea Sectiei Speciale.

”Proiectul de lege publicat de Ministerul Justitiei la data de 21 ianuarie 2022 desfiinteaza Sectia Speciala doar formal, de vreme ce modul in care ar urma sa fie anchetate infractiunile comise de magistrati, respectiv prin procurori anume desemnati de Plenul CSM din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) si al parchetelor de pe langa curtile de apel (PCA), pastreaza si chiar agraveaza trasaturile problematice ale SIIJ”, sustin organizatiile semnatare ale documentului.

Astfel, magistratii se refera la mai multe aspecte:

1. Competenta de anchetare a tuturor infractiunilor savarsite de magistrati, asadar si a celor de coruptie, ar urma sa revina procurorilor anume desemnati din parchetele obisnuite, desi faptele de coruptie trebuie anchetate de parchete specializate.

Organizatiile semnatare explica faptul ca anchetarea faptelor de coruptie trebuie sa se faca de procurori specializati, lucru stabilit de Comisia de la Venetia in Avizul nr.9/2016.

2. Se mentine regula de functionare a SIIJ, potrivit careia, daca alaturi de magistrati sunt anchetate si alte persoane pentru care, potrivit legii, competenta de efectuare a urmaririi penale apartine Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, opereaza transferarea dosarelor de coruptie de la Directia Nationala Anticoruptie la noii procurori anume desemnati din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Aceasta regula a fost criticata constant in rapoartele internationale.

3. Se mentine regula potrivit careia desemnarea procurorilor care vor ancheta magistrati se face de Plenul CSM. Aceasta competenta a Plenului CSM a fost criticata de Comisia de la Venetia

4. Regulile de desemnare si de revocare a procurorilor anume desemnati sunt lipsite de previzibilitate si pun in pericol independenta magistratilor

Organizatiile fac referire la faptul ca proiectul propus la 21 ianuarie 2022 prevede ca infractiunile de competenta SIIJ vor fi anchetate in viitor de maxim 12 procurori din cadrul PICCJ si de maxim 2 procurori din cadrul fiecarui PCA (maxim 30 la acest nivel), astfel ca lasa la latitudinea Plenului CSM numarul de procurori pe care ii va desemna in fapt, fara sa stabileasca criterii in acest sens.

”Proiectul prevede si ca, o data la 6 luni, se va evalua necesarul de procurori desemnati si se vor face propuneri de modificare, fara sa stabileasca si cine face evaluarea; in orice caz, nici aceasta prevedere nu impune Plenului CSM sa desemneze numarul maxim de procurori prevazut de lege. Selectia procurorilor care vor fi desemnati – pentru un mandat a carui durata nu e stabilita in proiect – se face fara o competitie si fara criterii meritocratice. Astfel, proiectul prevede ca procurorii generali ai PICCJ si PCA intocmesc o lista cu procurorii pe care ii apreciaza eligibili fata de criteriile stabilite de lege, criterii ce permit aprecieri pur subiective (”conduita morala ireprosabila”), fara ca procurorii selectati sa fi fost chestionati asupra motivatiei si fara ca procurorilor care nu au fost selectati sa li se dea posibilitatea sa conteste neincluderea in lista”, se mai arata in comunicat.

Potrivit organizatiilor, de pe aceasta lista, procurorii generali ai PICCJ si PCA indica una sau mai multe persoane pe care le considera adecvate, insa Plenul CSM nu este tinut de aceste propuneri si nici nu este obligat sa organizeze un interviu public cu candidatii.

”La fel de discretionara este revocarea de Plenul CSM a procurorilor desemnati. Revocarea se poate dispune pentru ‘ineficienta profesionala’, care se apreciaza ‘in functie de eficienta si de calitatea activitatii’, fara insa sa se stabileasca si criterii obiective de apreciere, astfel ca ‘ineficienta’ poate fi invocata si in legatura cu procurorii care obtin rezultate, dar sunt considerati in mod arbitrar ”ineficienti”; proiectul nu stabileste nici procedura de contestare a revocarii. Aceste norme par a fi neclare si imprevizibile, contrar dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei (a se vedea si Decizia nr.384/2020 a Curtii Constitutionale)”, se mai arata in documentul citat.

5. Nu se ofera solutii pentru problemele care au fost invocate pentru infiintarea SIIJ

”In concluzie, noul proiect privind desfiintarea Sectiei Speciale reprezinta un compromis inadecvat, de natura a incalca Decizia MCV si Avizele Comisiei de la Venetia, in concret obligatiile Romaniei de stat membru al Uniunii Europene si al Consiliului Europei. Solutia fireasca ramane desfiintarea neconditionata a Sectiei Speciale si restabilirea competentelor parchetelor specializate, precum DNA si DIICOT, asa cum au propus organismele europene relevante”, se mai arata in document.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat, vineri, ca preluarea competentelor Sectiei de Investigare a Infractiunilor in Justitie (SIIJ) va fi realizata de 42 de procurori, dintre care 12 vor fi in Bucuresti. Acesti procurori vor fi desemnati de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Proiectul de lege privind desfiintarea SIIJ a fost pus in dezbatere publica.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: