Cele mai recente date din sondaje. Seful INSCOP anunta ca Simion se apropie de 40%: „In turul doi, 9 din 10 votanti PSD l-ar vota pe George Simion si nu pe Nicusor Dan”

politica

George Simion

Directorul INSCOP, Remus Stefureac, a anuntat miercuri intr-un interviu care sunt cele mai recente scoruri in sondaje ale principalilor candidati la alegerile prezidentiale.

Astfel, conform lui Stefureac, „Antonescu si Ponta oscileaza la 18-19%, Nicusor Dan a coborat la 15-16%, Lasconi – 7-8%, iar Simion are 35-38%“.

„Doamna Lasconi a tot oscilat. Inainte de retragerea sprijinului pentru domnia sa, scorul sau in masuratorile noastre era in jurul de 5-6%. In medie, in ultima perioada, a oscilat intre 7-8%”, a precizat Stefureac in interviul pentru news.ro.

„In acest moment, aproximativ jumatate din votantii PSD voteaza Victor Ponta, cam o treime voteaza Crin Antonescu, restul se mai si distribuie, mai merg si la domnul Simion.

In ceea ce-l priveste pe domnul Crin Antonescu, tocmai am spus ca domnia are asigurata o parte importanta, de 30%-40% din votantii PNL, dar un sfert din votantii PNL voteaza Nicusor Dan.

Deci, lucrurile sunt foarte amestecate. Bazinele candidatilor nu sunt deloc perfect suprapuse cu bazinele de partid cu o singura exceptie, cazul domnului Simion, unde peste 80% din votantii AUR voteaza cu domnul Simion. Din acest punct de vedere, e necesara o precizare importanta, pentru ca nu prea s-au mai publicat astfel de cifre, dar AUR este in acest moment partidul care beneficiaza de cea mai mare intentie de vot, peste 30%, restul partidelor fiind sub 20%”, a adaugat Stefureac.

El a adaugat ca Simion va intra in turul doi „fara probleme”.

„Domnul Simion este sigur calificat in turul II, nu stiu ce s-ar putea intampla, ce catastrofa total neasteptata ar putea fi ca sa invalideze aceasta perspectiva. Domnul Simion are in acest moment un scor care se situeaza intre 35 si 40%. Va intra in turul II fara probleme. Cel putin, asta este evaluarea mea. Si pentru locul 2 avem trei candidati care sunt foarte apropiati, cu sanse egale. Insa in competitia cu domnul Simion, lucrurile arata diferit de la candidat la candidat. Sigur, cand vorbim de cei trei candidati ma refer la domnul Ponta, domnul Antonescu si domnul Nicusor Dan”, a precizat seful INSCOP.

Iata si ce spune Stefureac in privinta turului doi.

„Intre cei trei contracandidati, nu toti au aceeasi capacitate de a genera o coalitie de votanti din diverse zone pentru a-l concura pe domnul Simion cu succes.

Sa-i luam pe rand: domnul Nicusor Dan are in continuare o problema in a atrage votanti in afara Bucurestiului si in afara marilor orase. Deci, are o problema importanta in orasele medii, in mediul rural, in orasele mici, ceea ce reprezinta mai mult de 60% din masa electorala totala, unde nivelul de sustinere pentru domnia sa este inca foarte scazut. Plus, in randul alegatorilor partidelor, cel putin in zona PSD, sprijinul este minimal, aproape inexistent. 9 din 10 votanti PSD l-ar vota pe George Simion si nu pe domnul Nicusor Dan. Din acest punct de vedere, sigur ca intr-o finala, cand deja in acest moment raportul e de peste 60% in favoarea domnului Simion, diferenta pare destul de mare si ridica o problema.

Repet, punem observatia importanta ca, odata intrati in turul II, poate sa apara o schimbare de atmosfera electorala, de mobilizare, de urgenta nationala, dar in acelasi timp trebuie sa ne pregatim si pentru un scenariu care ar fi extrem de complicat pentru tara, pentru economie, pentru credibilitatea Romaniei, pentru modul in care investitorii se raporteaza la tara noastra, si anume un scenariu ‘George Simion presedinte’.

Daca ne uitam la ceilalti doi contracandidati, acestia au o capacitate ceva mai extinsa de a genera acest tip de coalitie de votanti. Ma refer la domnul Ponta, care atrage un bazin destul de mare din votantii PSD. Dintre votantii USR, sigur, nu exista simpatii nici pentru domnul Ponta, nici pentru domnul Simion, dar raul cel mai mare pentru votantii USR, votantii dreptei progresiste, este evident domnul Simion. Si atunci, intr-o astfel de situatie, pentru a evita o catastrofa, domnul Ponta are o capacitate ceva mai extinsa de a genera acest tip de coalitie.

O concluzie similara putem sa o tragem si in cazul domnului Antonescu intr-o asemenea finala. Repet, chiar daca pare devreme, cred ca e bine sa discutam despre aceste lucruri avand niste evaluari serioase in spate, pentru ca riscam apoi sa ne trezim iarasi cu sentimentul unor surprize strategice, cand aceste surprize nu mai sunt neaparat atat de mari. Sau, cel putin, exista date care ar putea sugera un astfel de de scenariu”, a declarat Stefureac.

„Daca domnul Simion obtine un scor de aproximativ 35-40% in primul tur, fara a lua in considerare votantii PSD care se duc in alte zone si daca in turul II votantii PSD nu vor avea candidati, acestia se vor indrepta spre domnul Simion masiv! Ceea ce intr-o competitie, sa spunem, cel putin cu domnul Nicusor Dan, evident ca domnul Simion ar fi puternic avantajat. Si domnul Crin Antonescu, chiar daca este sustinut oficial de PSD, ar avea unele dificultati in a convinge tot electoratul PSD sa-l voteze pe domnia sa si nu pe domnul Simion. Dar principala problema o vad in acea zona, in acest moment.

Deci, da, cred ca acest risc trebuie luat in considerare cat se poate de serios. N-as vrea sa fac mici comentarii partinitoare, insa pozitiile domnului Simion sunt destul de clare si cel putin in ceea ce priveste orientarea geopolitica a Romaniei nu sunt de bun augur, mai ales daca ne gandim la rezonanta unora dintre mesajele sale cu agenda Rusiei, care este contrara, ostila Romaniei si ostila inclusiv Republicii Moldova. Deci, din acest punct de vedere, sigur ca avem o problema serioasa si nu analizam inca suficient consecintele asupra economiei, asupra fluxului de investitii in Romania. Toate aceste aspecte, evident, n-au cum sa nu genereze ingrijorare”, a avertizat Stefureac.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: