Celebrul analist George Friedman arata „cum s-ar putea sfarsi razboiul din Ucraina”: „Ucrainenii devin mai puternici, nu mai slabi”
Celebrul analist american George Friedman a publicat marti un text intitulat „Cum s-ar putea sfarsi razboiul din Ucraina” pe care vi-l prezentam tradus integral.
Textul a fost publicat pe Geopolitical Futures:
Rusia duce un razboi in Ucraina de putin peste doua luni. Nu este o perioada deosebit de lunga. Razboiul din Coreea a durat trei ani, iar cel de-al Doilea Razboi Mondial sase ani. Razboaiele arabo-israeliene, pe de alta parte, au durat doar cateva zile.
O varietate de factori contribuie la durata unui razboi. Dimensiunea campului de lupta este doar unul dintre ei. Cu cat campul de lupta este mai mic, cu atat mai putini soldati pot incapea pe el si, in general, cu atat mai scurt este razboiul. In Ucraina, campul de lupta este substantial. Doar pe baza acestui criteriu, razboiul de acolo ar putea dura ani de zile.
La fel de importante sunt si fortele dispuse una impotriva celeilalte. Toate cele trei axe ale atacului initial al Rusiei – impotriva Odesa, Luhansk si Kiev – s-au rupt din cauza dificultatilor logistice. Liniile de atac au fost construite in mare parte in jurul infanteriei, cu artilerie de sprijin si lovituri aeriene, dar principiul strategic principal a ramas acelasi. Au continuat sa incerce sa cucereasca orase mai degraba decat sa distruga armata ucraineana. Astfel, la aproximativ o luna dupa ce Moscova a exclus Kievul ca tinta principala, inca nu a reusit sa elimine rezistenta din est si sud. O parte din acest lucru are legatura cu faptul ca orasele sunt campuri de lupta dificile. Avantajul revine aparatorului, care cunoaste bine orasul si poate formula o strategie in jurul acestor cunostinte.
Cu toate acestea, problema continua pentru Rusia este ca, in loc sa isi concentreze fortele asupra unei tinte critice pentru a crea circumstante optime pentru o victorie inainte de a trece la o alta tinta, aceasta este inca condusa de misiunea si viziunea sa primara, o mare parte din aceasta bazandu-se pe presupunerea ca armata ucraineana este o forta nesemnificativa care poate fi invinsa in cursul urmaririi strategiei sale principale: cucerirea oraselor. Intr-adevar, ideea de a cuceri orase ca sarcina operationala provine din obiectivul rusesc de a cuceri intreaga Ucraina. In urmarirea acestui obiectiv, exista o logica a infrangerii armatei ucrainene si a ocuparii oraselor.
Dar Moscova a calculat gresit problema initiala. Ucraina este mare, iar fortele sale au luptat de pe pozitii dispersate si mobile din punct de vedere tactic, exact genul de aparare pentru care Rusia este prost pregatita sa lupte. Ucrainenii puteau sa refuze lupta acolo unde doreau si sa se angajeze in momentul ales de ei. Rusia avea o multime de blindate, dar blindatele nu sunt atat de utile impotriva infanteriei dispersate sau in orase.
De asemenea, Rusia a avertizat Ucraina cu privire la intentiile sale si a dispus fortele in asa fel incat Kievul sa isi poata pregati fortele pentru atac. Ucrainenii par sa se fi dispersat astfel incat sa refuze Rusiei un centru de greutate pentru a ataca. Ucrainenii au acceptat, de asemenea, un control strategic limitat asupra fortelor lor, oferind in acelasi timp controlul tactic fortelor locale. Acest lucru a insemnat ca rusii au fost privati de un avantaj principal: capacitatea de a distruge orice concentrare militara sau de a interfera cu comunicatiile din teren. Ucrainenii nu au creat centre de comanda vulnerabile sau o retea de comunicatii care sa poata fi bruiata. Echipele de infanterie de diferite marimi erau libere sa se desfasoare si sa loveasca in functie de oportunitatea tactica. Cu alte cuvinte, fortele care cunosteau situatia nu se aflau sub controlul continuu al unui comandament central care nu le era familiar. Rusii nu au putut ocupa Ucraina dintr-o singura lovitura, asa cum se asteptau. De atunci, Moscova a incercat sa impuna un razboi de uzura. Problema este ca acest razboi de uzura ii costa pe rusi la fel de mult ca si pe ucraineni si, in unele privinte, chiar mai mult.
Ucrainenii au avut un al doilea avantaj: Statele Unite. Statele Unite doreau ca invazia rusa sa esueze. Daca Ucraina cadea, atunci armata rusa s-ar fi aflat fata in fata cu NATO, din Polonia pana in Romania. Intentiile Rusiei au fost intotdeauna neclare, dar, presupunand cel mai rau caz, Rusia ar putea urma o invazie de succes cu o alta deplasare spre vest pentru a-si recupera pozitia de dinainte de 1991. In acest caz, Washingtonul ar fi atras in mod inevitabil intr-un conflict direct cu Rusia. Iar SUA, mai presus de toate, nu doreau sa desfasoare trupe in lupta. Circumstantele au impus ca Ucraina sa nu fie infranta si ca trupele americane sa nu fie atrase. Primele etape ale invaziei au aratat ca negarea victoriei Rusiei fara forte americane era posibila.
Ceea ce avea nevoie Ucraina era o infuzie masiva de arme avansate. Razboaiele se schimba. Ceea ce fusese o operatiune eficienta de infanterie trebuia intarita cu sisteme antitanc, antiaeriene si de recunoastere avansate. Infruntand acum armata rusa este aceeasi infanterie care se luptase cu ea pana la impas, cuplata cu arme si munitii avansate. Acestea trebuie sa fie gestionate de la un comandament central, ceea ce schimba operatiunile ucrainene, dar pune Rusia in pericol in orice ofensiva strategica.
Aici intervine problema timpului. Armele noi au nevoie de timp pentru a fi integrate in fortele care le folosesc. Pana atunci, daca Rusia vrea sa castige, va trebui sa inceapa o ofensiva menita sa impiedice ca aceste arme sa devina operationale. Problema este ca rusii au dat dovada de putina flexibilitate in a-si abandona ipotezele pentru noile realitati. Ucrainenii devin mai puternici, nu mai slabi, iar Statele Unite, desi inca nu au desfasurat forte, furnizeaza un arsenal semnificativ. Ucrainenii nu sunt presati sa se recunoasca invinsi. Rusii nu castiga, dar, presupunand ca au rezerve pe care nu le-am vazut inca, ar putea fi capabili sa ii invinga pe ucraineni.
Costul politic al retragerii sau al acceptarii unei incetari a focului este dificil pentru conducerea rusa. Credibilitatea lor in Rusia ar fi slabita. Statele Unite nu pot permite Rusiei sa castige, deoarece nu pot accepta Rusia la granitele NATO. Prin urmare, Washingtonul trebuie sa modernizeze armata ucraineana.
Nu este clar ce va face Rusia in continuare. Moscova a mormait ceva despre arme nucleare, dar nimeni nu este intimidat. Nu este vorba doar de starea de spirit a lui Putin, ci si de modul in care ar raspunde conducerea rusa si lantul de comanda militar. Iar daca SUA ar ceda in fata amenintarii, s-ar confrunta din nou cu ea in urmatorul angajament, rusii stiind ca SUA isi dau cartile pe fata atunci cand sunt amenintate cu arme nucleare.
Se pare ca rusii sunt incapabili sa schimbe strategia. Ei stiu de aproape trei luni ca se afla pe o cale gresita. Resursele insuficiente si un corp de ofiteri slab pregatiti sunt singura explicatie pentru aceasta realitate deconcertanta. Ucrainenii nu-si vor schimba strategia, pentru ca deocamdata nu au nevoie. Iar americanii nu ar putea fi mai fericiti. Rusii isi risipesc puterea si credibilitatea impotriva Ucrainei, iar SUA pot atat sa intervina cu arme, cat si sa evite practic razboiul.
Cum si cand se va termina razboiul depinde de Moscova. Procesul politic al Rusiei este un mister. Exista intotdeauna o structura politica, deoarece cineva trebuie sa execute ordinele unui dictator, dar nu am nicio perspectiva in acest sens. Ceea ce stiu este ca SUA pot continua sa faca ceea ce fac cu un risc minim, iar ucrainenii nu au de ales decat sa lupte. Asa ca Rusia fie va face primul pas, fie va continua sa lupte, lucru la care pana acum nu pare sa se priceapa. In lipsa acestui lucru, fiti atenti la o actiune rusa atat de dramatica si de nelinistitoare incat sa forteze SUA si Ucraina sa faca concesii masive. Ma indoiesc ca armele nucleare sunt o optiune viabila. De fapt, ma indoiesc ca Rusia va face ceva atat de uluitor. Asa ca, din punctul meu de vedere, singurul sfat care exista pentru Rusia este raspunsul feldmaresalului german Gerd von Rundstedt la Berlin dupa Ziua Z, cand a fost intrebat ce ar trebui facut: „Faceti pace, prostilor”.
