Cererile DNA pentru Sova si Valcov, dezbatute miercuri in Senat

23.03.2015, News
Cererile DNA pentru Sova si Valcov dezbatute miercuri in Senat

Plenul Senatului urmeaza sa dezbata si sa voteze miercuri rapoartele Comisiei juridice pe cererile DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive cu privire la senatorii Dan Sova si Darius Valcov, a anuntat luni presedintele Comisiei juridice a Senatului, Catalin Boboc.

„Raportul (n.r. — pentru senatorul Sova) este gata conform termenului pe care ni l-a stabilit Biroul permanent saptamana trecuta. El a fost semnat si de mine. A aparut o singura problema, doamna secretar al Comisiei (n.r.—Doina Federovici) probabil ca nu a venit la timp ca sa il semneze. El este depus (n.r.—la Biroul permanent). A si hotarat Biroul permanent sa le introduca (n.r. — rapoartele) miercuri, pe amandoua, pentru a nu strica o zi de plen doar cu aceasta procedura, care stiti ca dureaza foarte mult. Urmeaza sa le introduca pe amandoua, si pe cel in cazul senatorului Valcov, pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri”, a declarat Boboc.

El a adaugat ca raportul Comisiei juridice pentru senatorul Darius Valcov va fi finalizat marti.

„De indata ce vom prelua si deschide dosarele, cei din componenta Comisiei il vom convoca si pe domnul Valcov. Acum dansul stie cand poate veni. Incepand de astazi, daca noi le deschidem, domnul senator le poate vedea”, a adaugat Boboc.

El a pledat pentru parcurgerea mai rapida a procedurii in astfel de cazuri.

„Ma intreb tot timpul de ce lungim aceste subiecte care, cu siguranta, nu fac bine nimanui.(…) De ce avem nevoie, pe fondul imaginii deja proaste a acestui Parlament si a parlamentarismului din Romania, de ce avem nevoie de astfel de procedee, care sigur, sunt regulamentare, nu sunt ilegale, dar nu sunt tocmai morale”, a mai spus senatorul PNL Catalin Boboc, citat de Agerpres.

Intrebat daca va vota la vedere, Boboc a raspuns: „Da, de ce nu?”

Senatorul liberal a mentionat ca, in plen, „este posibil orice rezultat”.

„Fiecare senator va vota cum va considera, sau, mai bine zis, fiecare grup de senatori, va vota cum considera”, a sustinut Boboc.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Comentarii

Citește mai departe

Surse din cadrul serviciilor de informații din Europa susțin că Kremlinul pregătește o intervenție în alegerile parlamentare din Ungaria din aprilie 2026, cu scopul de a sprijini șansele de realegere ale premierului Viktor Orbán. „Tehnologi politici” trimiși de Kremlin se află deja în Ungaria Potrivit raportului, citat de publicația Daily News Hungary, operațiunile de influență ar […]
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au reținut în noaptea de joi spre vineri doi șefi din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București – Biroul Vamal de Frontieră Constanța, acuzați de luare de mită. Se cereau până la 700 de euro șpagă pentru fiecare container Surse judiciare și neoficiale citate de cotidianul local […]
O amplă operațiune de căutare s‑a desfășurat în ultimele două zile în județul Covasna, după ce mai multe persoane din comuna Bixad au semnalat autorităților că ar fi observat un bărbat suspect în apropierea pădurii, pe malul râul Olt. Sesizarea a fost făcută prin apel la numărul unic de urgență 112, transmite Observator News. Zeci […]
Polițiștii români au efectuat mai multe percheziții domiciliare în cadrul unei anchete internaționale coordonate de Federal Bureau of Investigation și desfășurate cu sprijinul DIICOT. Investigația a vizat una dintre cele mai mari platforme online din lume utilizate pentru comercializarea de date furate și instrumente destinate criminalității informatice. Operațiunea s-a desfășurat în 13 țări Potrivit Poliției […]
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat violent joi seara pe pagina sa de Facebook, după ce președintele Nicușor Dan a evitat să ofere un răspuns clar privind oferta Franței de a extinde „umbrela nucleară” asupra României. „Președintele se oprește aici. Eu nu mai pot.” CTP a criticat dur atitudinea șefului statului, considerând-o nedemnă de funcția […]