Cerul Ucrainei in aceasta dimineata. Rusia a atacat cu 81 de rachete din trei mari: Marea Neagra, Marea Azov si Marea Caspica

externe

Imagine spectaculoasa surprinsa de un fotograf al Associated Press, joi dimineata, in timpul unui nou val de atacuri cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei.

O alerta de raid aerian a fost emisa pe intreg teritoriul Ucrainei in primele ore ale zilei de 9 martie. Dimineata, Valerii Zalujni, comandantul-sef al fortelor armate ucrainene, a declarat ca Rusia a lansat 81 de rachete de diferite tipuri asupra Ucrainei.

Rusia a folosit un spectru larg de arme in atacul sau pe scara larga din 9 martie, inclusiv rachete pe care apararea aeriana ucraineana nu este inca in stare sa le doboare, a anuntat colonelul Iurii Ihnat, purtator de cuvant al Fortelor Aeriene ale Ucrainei, citat de Pravda Ucraina.

„Inamicul a folosit un spectru larg de arme. De ce fac acest lucru? Pentru a distrage atentia unitatilor de aparare aeriana. Ei au efectuat un atac cu diferite tipuri de aeronave si nave ale Flotei Marii Negre de pe toate fronturile, din trei mari, practic – Marea Neagra, Marea Azov si Marea Caspica.

Printre acestea se numara si rachete pentru care apararea aeriana ucraineana nu dispune in prezent de mijloace pentru a le dobori: rachetele antiaeriene S-300, pe care ocupantii le lanseaza aproape in fiecare zi in zonele de front, zboara pe o traiectorie balistica (13 astfel de rachete au fost lansate astazi), si rachetele Kinjal [hipersonice] – au lansat sase dintre ele de data aceasta.

Nu-mi amintesc sa fi fost lansate atat de multe rachete Kinjal deodata in timpul acestui razboi. Inamicul nu are multe rachete de acest tip, vorbim de cateva zeci (conform informatiilor de la serviciile de informatii, au pana la 50 de astfel de rachete)… Inamicul a lansat si sase Kh-22, rachete cu capacitate devastatoare  (au focoase de 950 de kilograme)”, a precizat Ihnat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: