Chiar si Coita isi bate joc de Dancila. El s-a razgandit, nu mai vrea sa fie consilierul lui Dancila: „Nu ma joc cu reputatia mea”

politica

Analistul Antena 3, Alexandru Coita, vine cu „clarificari” dupa ce Guvernul a anuntat si publicat in Monitorul Oficial ca va fi consilier al premierului Viorica Dancila. Coita da inapoi si ii impune conditii lui Dancila, sustinand ca „nu ma joc cu reputatia mea, nu imi doresc sa fiu un accesoriu de imagine pentru nimeni”.

„Clarificari privind numirea mea in functia de consilier onorific al prim-ministrului Romaniei.

Apreciez gestul doamnei premier si ii multumesc pentru deschiderea de care a dat dovada prin decizia de a ma numi in calitatea de consilier onorific.

Acestea fiind spuse, imi rezerv dreptul de a lua o hotarare privind ocuparea efectiva a acestui rol, in functie de indeplinirea catorva parametri, importanti pentru mine, pe care ii voi explica mai jos.

V-am obisnuit intotdeauna cu o abordare bazata pe sinceritate si transparenta. Consider ca asa este normal si nu voi face acum o exceptie.

Astfel, trebuie sa va comunic ca am luat act cu relativa surprindere de decizia doamnei prim-ministru de a ma numi in aceasta functie, intrucat aceasta a venit in urma unei discutii exploratorii in care au ramas neclarificati parametrii concreti ai colaborarii.

Urmeaza sa am o intrevedere lamuritoare cu doamna Dancila, in cadrul careia o asigur de deplina mea disponibilitate de a identifica modalitati de a dezvolta proiecte benefice pentru Romania. In functie de rezultatul acestei discutii, dar si de o evaluare a celorlalte angajamente profesionale pe care le am in momentul de fata, voi fi in masura sa iau o decizie ferma privind acest proiect.

Nu ma intereseaza in niciun fel functii sau onoruri. De sapte ani imi castig painea, cu greu, in mediul privat, in conditiile in care am avut in tot acest timp mai multe oferte de a ocupa diverse demnitati sau functii in statul roman.

Acum, am decis sa iau in calcul o schimbare pentru ca a venit momentul sa dezvolt proiecte reale pentru Romania, pentru ca am ideile si expertiza pentru a face ceva bun pentru tara noastra, iar asta nu se poate intampla stand pe margine, ca observator sau analist, ci doar contribuind la luarea deciziilor.

Dar o hotarare privind implicarea mea in viata publica sau in cea politica va fi luata doar in urma unei atente evaluari. Nu ma joc cu reputatia mea, nu imi doresc sa fiu un accesoriu de imagine pentru nimeni si singura motivatie de a intra in arena este sa livrez rezultate concrete pentru romani.

In zilele urmatoare va voi impartasi doua dintre proiectele pe care intentionez sa le propun daca voi decide sa merg mai departe pe acest drum”, a scris Coita pe Facebook.

Actiunnea lui Coita este un pretext pentru a refuza o functie cu care deja a fost de acord. Cel mai probabil Dancila nu va accepta astfel de conditii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: