”China a devenit fabrica planetei la o scară nemaiîntâlnită”. China și anul în care exporturile au rescris ordinea economică globală

În tăcerea statisticilor oficiale publicate miercuri la Beijing se ascunde o realitate care zguduie piețele mondiale: China a înregistrat cel mai mare surplus comercial din istoria economiei globale. Niciodată până acum o singură țară nu a vândut atât de mult lumii și nu a cumpărat atât de puțin în schimb.

Potrivit Administrației Generale a Vămilor, excedentul comercial al Chinei a atins în 2025 valoarea uluitoare de 1,19 trilioane de dolari, în creștere cu 20% față de anul precedent. Doar în luna decembrie, surplusul a fost de peste 114 miliarde de dolari una dintre cele mai mari valori lunare înregistrate vreodată.

Cifrele sunt reci. Consecințele lor, însă, sunt fierbinți. La baza acestei performanțe stă o decizie strategică veche de ani: menținerea renminbi-ului la un nivel artificial scăzut. O monedă slabă înseamnă produse chinezești mai ieftine pe piețele externe și importuri mai costisitoare pentru consumatorii chinezi. Este o formulă simplă, dar extrem de eficientă: ce nu se poate vinde acasă pleacă în lume.

După declarațiile lui Trump, Herzog afirmă că „Israel este un stat suveran” și că încă nu a fost luată nicio decizie privind grațierea premierului Netanyahu

Rusia anunță că a blocat WhatsApp în cadrul unei represiuni mai ample împotriva rețelelor sociale

Pandemia a accelerat acest mecanism. În timp ce alte economii se confruntau cu inflație ridicată, China a intrat într-o perioadă de deflație prețuri interne în scădere, producție excedentară și cerere internă slabă. Fabricile au continuat să producă, iar surplusul a fost direcționat spre export. Rezultatul: piețele internaționale au fost inundate de bunuri chinezești de la electronice și mașini electrice până la echipamente industriale și textile.

Administrația Trump a încercat să oprească acest val prin tarife comerciale agresive. Și parțial a reușit: surplusul Chinei în relația directă cu Statele Unite a scăzut. Dar mașinăria de export nu s-a oprit doar și-a schimbat traseul. Tot mai multe companii chineze au mutat asamblarea finală în Vietnam, Malaysia, Indonezia sau Mexic. De acolo, produsele sunt exportate către SUA, evitând tarifele directe. Este un joc global de șah logistic în care Beijingul a demonstrat o adaptabilitate remarcabilă. În același timp, exporturile către Asia de Sud-Est și Africa au crescut accelerat. China nu doar vinde bunuri, ci își exportă lanțurile de producție.

Dacă exporturile explică jumătate din ecuație, cealaltă jumătate este slăbiciunea importurilor. Beijingul a lansat în ultimii ani o politică industrială agresivă de substituire a importurilor. Scopul declarat: independență strategică în sectoare-cheie, de la microcipuri la energie și agricultură. Planul economic până în 2030 reafirmă această direcție. China nu mai vrea să depindă de exterior pentru tehnologii esențiale. Produce tot mai mult intern și cumpără tot mai puțin din afară.

Sub succesul extern se ascunde însă o rană internă adâncă. Prăbușirea pieței imobiliare a șters economiile a milioane de familii. Apartamentele investiția tradițională a clasei mijlocii chineze  și-au pierdut valoarea. O populație nesigură financiar consumă mai puțin. Mașini importate, produse cosmetice, branduri occidentale toate au înregistrat scăderi dramatice. Dar nici mărfurile produse intern nu se vând suficient. Astfel, fabricile continuă să producă, dar pentru piețe externe. Exportul devine supapa de presiune a unei economii interne fragile.

Pentru a înțelege dimensiunea momentului, comparațiile sunt revelatoare. Japonia, în anii săi de glorie economică, a atins un surplus maxim echivalent astăzi cu aproximativ 214 miliarde de dolari. Germania, campioana exporturilor europene, a atins un vârf de circa 364 miliarde de dolari. China le depășește pe ambele de peste trei ori. În prezent, surplusul comercial al Chinei în produse manufacturate reprezintă peste 10% din PIB-ul țării o disproporție rar întâlnită într-o economie de dimensiuni continentale.

Acest dezechilibru aduce prosperitate și locuri de muncă în China, dar produce efecte inverse în alte economii: fabrici închise, industrii sub presiune, șomaj în sectoare manufacturiere occidentale. Nu este de mirare că tensiunile comerciale cresc. Fondul Monetar Internațional a avertizat recent că o economie atât de mare nu poate continua la infinit cu un model bazat aproape exclusiv pe exporturi. Presiunea pentru aprecierea monedei chineze crește. Dar Beijingul ezită. O monedă mai puternică ar lovi direct în exporturi iar acestea sunt acum bariera care împiedică o încetinire economică severă pe fondul colapsului imobiliar.

În spatele cifrelor se conturează o realitate clară: China a devenit fabrica planetei la o scară nemaiîntâlnită. Produce mai mult decât poate consuma, vinde mai mult decât oricine, cumpără mai puțin decât marile economii comparabile. Această asimetrie nu este sustenabilă pe termen lung. Dar, pentru moment, Beijingul joacă cartea exporturilor la maximum. Iar restul lumii este nevoit să se adapteze. Pentru că nu mai asistăm doar la creșterea Chinei. Asistăm la reorganizarea întregii economii globale în jurul ei.