China ameninta Lituania, mesaj foarte agresiv: „Cerem sa isi corecteze imediat decizia gresita”. Lituania a indraznit sa deschida pe teritoriul ei un birou de reprezentare a Taiwanului

externe

China a avertizat vineri Lituania ca va lua „toate masurile necesare” pentru a proteja suveranitatea nationala, dupa ce Lituania a permis Taiwanului sa deschida un birou de reprezentare chiar sub acest nume pe teritoriul sau, echivalentul unei ambasade de facto, noteaza Reuters si The Guardian.

China a condamnat deschiderea ca fiind un „act extrem de grav”, afirmand ca orice demers in vederea obtinerii independentei Taiwanului este „sortit esecului”.

„Cerem ca partea lituaniana sa isi corecteze imediat decizia gresita”, a declarat Ministerul chinez de Externe intr-o declaratie.

Beijingul a fost, de asemenea, iritat de decizia Lituaniei de a-si deschide propriul birou de reprezentare in Taiwan, desi nu a fost stabilita inca o data ferma pentru acest lucru. Ministerul de externe din Taiwan a declarat ca deschiderea biroului ar „da un curs nou si promitator” pentru legaturile dintre acesta si Lituania.

Exista un potential urias de cooperare in industrii precum cea a semiconductorilor, a laserelor si a tehnologiei financiare, a declarat acesta: „Taiwanul va pretui si va promova aceasta noua prietenie bazata pe valorile noastre comune”.

Ministerul de Externe al Chinei a declarat ca miscarea a fost o „inferenta grosolana” in afacerile interne ale tarii. „Partea lituaniana este responsabila pentru toate consecintele care decurg din aceasta”, a spus acesta.

Birourile de reprezentare ale Taiwanului in tari care au relatii diplomatice cu Beijingul obisnuiesc sa se numeasca „Birou de reprezentare al Taipeiului”, pentru a evita identificarea Taiwanului drept teritoriu separat de China, noteaza agentia de presa spaniola. Cu toate acestea, biroul deschis la Vilnius, Capitala Lituaniei, se numeste „Biroul de reprezentare al Taiwanului”.

Statele Unite au venit rapid in sprijinul Lituaniei. SUA resping incercarile „altor tari” de a interveni in relatia Lituaniei cu Taiwanul, a declarat vineri subsecretarul de stat american Uzra Zeya, intr-o conferinta de presa la Vilnius.

„Respingem incercarile altor tari de a interveni in decizia suverana a Lituaniei de a aprofunda cooperarea cu Taiwanul”, a declarat Zeya dupa o intalnire cu ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis.

„Ne reafirmam sprijinul pentru apreciatul nostru partener si aliat din NATO si UE”, a mai spus Zeya.

Mai mult, Lituania va semna saptamana viitoare un acord de credit de export in valoare de 600 de milioane de dolari cu Banca de Export-Import a SUA, a declarat ministrul Economiei, Ausrine Armonaite, pentru Reuters.

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat cu ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis in luna august si au convenit asupra unei „actiuni bilaterale coordonate” pentru a ajuta tara sa reziste presiunilor din partea Chinei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: