China se plange ca si americanii au trimis de peste zece ori in spatiul sau aerian baloane de mare altitudine: „Fara nicio permisiune”

externe

xi jinping, lider chinez

China a afirmat luni ca Statele Unite ale Americii au trimis de peste zece ori in spatiul sau aerian baloane de mare altitudine, fara „nicio permisiune”, incepand din ianuarie anul trecut, relateaza Reuters si AFP, citate de Agerpres.

Purtatorul de cuvant al Ministerului chinez de Externe Wang Wenbin a facut aceasta precizare in raspunsul la o intrebare in conferinta sa de presa obisnuita, fara a da alte detalii.

Intrebat cum a reactionat China la aceste survoluri, Wang a afirmat ca raspunsul tarii sale la astfel de incidente este unul responsabil si profesionist.

Afirmatiile MAE chinez vin in contextul in care, anterior in aceasta luna, SUA au doborat ceea ce au spus ca era un balon de spionaj chinez in largul coastelor Carolinei de Sud. Beijingul in schimb a sustinut ca era de fapt o aeronava civila de cercetare si a acuzat Washingtonul ca a reactionat in mod disproportionat.

Ulterior, armata americana a doborat alte trei obiecte zburatoare deasupra Americii de Nord, aminteste Reuters.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: