Cine e Vasquez, americanul care face ravagii printre tancurile rusesti si aduce arme din donatii: „Nu pot doar sa ma uit la TV, merg sa-i ajut pe oamenii astia”
Conflictul declansat de invazia militara a Rusiei asupra Ucrainei a atras o serie de voluntari straini care lupta pentru a apara statul de la Kiev, iar printre ei sunt si cativa fosti soldati americani.
Unul dintre cei mai cunoscuti este James Vasquez, un fost sergent in armata SUA care a luptat anterior in Irak si Afganistan, conform site-ului de stiri militare Sofrep.
Acesta si-a lasat compania de amenajari, sotia si copilul in America si s-a inrolat la inceputul lunii martie. Datorita experientei sale, el a fost trimis, alaturi de alti americani, in primele randuri ale celei mai dure batalii cu rusii, cea din preajma Kievului.
Vasquez si-a documentat bine luptele pe contul de Twitter pe care si l-a deschis cand a mers sa se inroleze, acolo unde are aproape 270.000 de urmaritori, avand insa grija sa posteze la cateva zile dupa pentru a nu putea fi identificat cu ajutorul geolocatiei.
Alaturi de unitatea sa, el a reusit sa provoace mari pierderi rusilor, intr-o serie de batalii. Unul dintre filmulete il arata dupa o batalie in care el si camarazii sai au reusit sa distruga 7 tancuri si blindate rusesti, pe care le-a filmat arzand.
Long day pic.twitter.com/omB3eyXDDE
— James Vasquez (@jmvasquez1974) March 25, 2022
For those of you correcting me on tanks. I know some are armored vehicle. Just did not want to get into semantics but here’s some tanks to make you feel better👍🏻👍🏻👍🏻 pic.twitter.com/uWDtwlLDC9
— James Vasquez (@jmvasquez1974) March 25, 2022
Soldatul american a devenit atat de suparator pentru rusi incat acestia au lansat zvonul ca acesta ar fi murit in lupta, informatie falsa preluata de mai multe institutii de presa din lumea intreaga. Anterior, propaganda rusa s-a concentrat destul de mult asupra sa pentru ca voiau sa sugereze ca a fost trimis acolo de guvernul american, o teza a aparatului de dezinformare rusesc foarte des folosita.
„Ma duc sa-mi razbun moartea”, a scris in replica americanul, tot pe Twitter.
Valoarea lui Vasquez pentru armata ucraineana nu e data doar de prestatia sa in lupta, ci si de faptul ca reuseste sa stranga sume mari din donatii cu ajutorul prezentei sale in social media, atat direct cat si prin intermediul unei organizatii cu care coopereaza.
Look, this is far from my dream weapon but because of all you generous people I put an ACOG scope on my rifle juxtaposed with a top mounted reflex sight. I also have off set side rails with laser light combos coming soon. We will be the best of the best! pic.twitter.com/1R3EIs9rk7
— James Vasquez (@jmvasquez1974) April 4, 2022
Pe 31 martie anunta ca a reusit sa cumpere din donatii 2 masini militare de teren, echipamente de tintire cu laser, radiouri wireless performante si alte echipamente de razboi.
In alte zile Vasquez a aratat arme, casti, echipament militar si drone cumparate tot din bani trimisi din intreaga lume prin intermediul PayPal.
James Vaquez a intrat in lupta dupa ce a vazut brutalitatea interventiei ruse. „Nu pot doar sa ma uit la TV, merg sa-i ajut pe oamenii astia”, i-a spus Vasquez sotiei sale.
El a scris pe Twitter dupa ce a ajuns in Ucraina: „E ca si cum as fi intr-o calatorie grozava si periculoasa”.
Warriors pic.twitter.com/nkKxDDGvu2
— James Vasquez (@jmvasquez1974) March 25, 2022
Intr-un alt tweet, Vasquez a spus ca nu a putut dormi in asteptarea luptei cu fortele rusesti.
„Fiecare atrocitate, fiecare crima de razboi, fiecare civil nevinovat care este ucis zi de zi ii face pe toti cei de aici sa fie mai motivati sa lupte”, a spus el.