Cine are incredere in infractor? Ce spune Dragnea despre ordonanta pe justitie. Oprisan vorbeste despre amnistie si gratiere

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat ca o ordonanta privind modificarea codurilor penale ar putea fi data in conditiile in care „este o istorie care nu se mai termina” in aceasta privinta.

„Colegii nostri au motivat pentru ca este o istorie care nu se mai termina. Si am zis, pe articolele declarate constitutionale n-am vedea de ce sa nu se dea OUG. Vor fi vizate articolele declarate constitutionale”, a declarat Dragnea la finalul CExN al PSD.

Premierul Viorica Dancila a anuntat luni ca, in cadrul Comitetului Executiv National al PSD, s-a discutat si decis oportunitatea aprobarii unei ordonante de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala in sensul adoptarii acelor articole din coduri care au fost declarate constitutionale.

Intrebata daca a existat o discutie despre adoptarea unei ordonante de modificare a codurilor, premierul a spus: „Da, a existat o astfel de discutie in cadrul CExN. In unanimitate s-a hotarat ca articolele declarate constitutionale sa vedem oportunitatea de a fi promulgate printr-o ordonanta de urgenta. Mai multe detalii in acest sens, pentru ca tine de aspecte de natura juridica, va da ministrul Justitiei”.

Vicepresedintele PSD Marian Oprisan a declarat luni, la Parlament, ca este nevoie de o lege de amnistie si gratiere si ca acest lucru ar trebui sa fie atributul Parlamentului, in primul rand si a adaugat ca subiectul nu a fost discutat in CExN al PSD.

„Indiferent ce spun unii sau altii, amnistia si gratierea sunt prevederi constitutionale care sunt la indemana Parlamentului”, a declarat luni, vicepresedintele PSD Marian Oprisan, dupa sedinta CExN de la Parlament in care s-a decis modificarea OUG pentru legislatie penala.

El a precizat ca in CExN PSD nu s-a discutat despre amnistie si gratiere.

Oprisan a mentionat ca este nevoie de un act de clementa pentru ca s-au comis abuzuri in justitie si au fost oameni nevinovati condamnati pe baza protocoalelor dintre SRI si parchete.

„Eu cred ca lucrurile trebuie sa se desfasoare in mod normal. In orice tara civilizata cu democratie consolidata, politicul administreaza justitia, iar magistratii judecatori o infaptuiesc. In baza acestor prerogative, in Romania se poate intampla orice care sa asigure normalitatea (…) PSD este un partid care se poate gandi la un act de asemenea clementa fara niciun fel de problema, pentru ca acte de asemenea clementa s-au mai dat in Polonia, Ungaria, Cehia. De ce ar fi nevoie? Sa ne gandim la seria de abuzuri comise in justitie si la seria de oameni condamnati nevinovati pe baza protocoalelor incheiate intre SRI si unitatile de parchet din Romania”, a declarat Oprisan.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: